Cred ...

14 august 2006 o zi frumoasã de varã, o zi în care a fost el, persoana care a presãrat flori, dragoste şi lacrimi pe “strada mea”. Lacrimi pentru cã strada se terminase, iar el trebuia sã meargã pe drum, altul decât cel prafuit din România.
Ieri, cel de sus mi-a demonstrat încã odatã cã nimic nu e întâmplator.
Circumstanţele m-au purtat cãtre locul unde am cunoscut acea persoanã. Curios este faptul cã, stând de vorbã cu un prieten comun, EL a fost subiectul de discuţie.
Poate nu pare ceva semnificant, însã dupa discuţia purtatã mi-am urmat drumul, un drum care m-a dus, surprizã, chiar în faţa lui.
Mã uit şi nu-mi vine sã cred.
Îmi fac cruce, dar nu pentru cã-l aveam pe el în faţa ochilor, ci pentru cã ma aflam în faţa unei mãnãstiri.
Interesant, nu?
Mai sunt câteva zile pânã când se vor împlini 2 ani de atunci, dar e ca şi cum ar fi trecut 2 zile!
A rãmas aşa cun îl ştiam.
Mi-a spus cã m-am schimbat, cã nu mai sunt acea zvãpãiatã, dar cã pentru el am rãmas aceiaşi.
Dupã slujba de la mãnãstire, care s-a terminat pe la 2 dimineaţa, am stat la poveşti, aceleaşi ca întotdeauna, pânã când a început sã lumineze afarã.
Orice lucru frumos are şi un sfârşit, dar pentru mine acel sfârşit nu va exista. Nu voi renunţa!
10 August 2008 o zi pe care nu o voi uita prea curând!