Mă întrebaţi mereu ce fac eu în timpul liber sau cu ce mă mai laud. Iată că astăzi vă răspund în scris.
Mă laud cu cu o prietenie ce împlineşte acuşi 5 anişori (love my “sis”), cu o gaşcă frumoasă de prieteni şi cu faptele mele.
Dacă ar fi să povestesc prin cîte am trecut alături de cei mai sus menţionaţi mi-ar lua pagini întregi şi nu cred că aţi avea rabdare să citiţi tot aşa că o să sintetizez cît pot.
Capitolul 1: Mara
O prietenie nu se caută, nu se doreşte, ci se naşte, de cele mai multe ori din scîntei sau dintr-o întîmplare.
Pe “surioara” mea Mara am cunoscut-o acum 6 ani de zile. Am făcut cunoştinţă cu ea în curtea liceului(Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”) care m-a format ca persoană şi de care sunt foarte mîndră.
Ţin minte şi acum primele vorbe ale ei: Eşti la 9H? Atunci am privit-o cu mirare, dar şi cu zîmbetul pe buze. Avea o voce, şi are, pe care n-o poţi uita sau confunda.
Cea a continuat? Să nu credeţi că a fost “dragoste la prima vedere”, din contră.
Am fost ca şoarecele şi pisica sau mai pe înţeles numai cît nu ne-am bătut. Acest lucru s-a întîmplat pentru un semestru şi jumătate, după care a fost o întoarcere la 180 grade.
Am început să ne înţelegem bine, iar, încetul cu încetul, am clădit, din temelii”, cu bune şi cu rele o prietenie frumoasă care durează de mai bine de 5 ani.
Nu ştiu dacă e mult sau puţin, cert este că aşteptăm pentru moment majoratul.
Pot spune că după această perioadă Mara nu e singurul cîştig. Pe lîngă ea am mai cîştigat o mamă, un tată, o bunică şi doi prieteni fideli: cîinele (Neo) şi pisica (Misi).
Ar mai fi multe de spus, însă mă rezum doar la a vă spune că îmi iubesc surioara şi tot ce o înconjoară.
Al doilea capitol se numeşte “Organizaţia”
Cei care ştiu despre ce este vorba pun pariu că deja după citirea titlului zîmbetul le ajunge la urechi, pentru cei care nu le vin în ajutor în următoarele rînduri.
Eu fac parte din colegiul arbitrilor din Bacău din 2007. De atunci “familia” mea e mai numeroasă. Am nişte colegi minunaţi pe care i-am descoperit cu timpul în meciuri, la antrenamente, şi care au devenit parte din viaţa mea.
Ştiu că mă iubesc, doar cine are grijă de ei, cine le aduce mingea la antrenamente, apă, cine le dă primă de joc la tenis cu piciorul (bine în ultimul timp nu prea au mai cîştigat la ce serve dau ) o bomboană Sugus sau o pastilă Orbit?
Eh dragii mei astea-s doar ingredientele cu care am pornit la drum.
La fel ca în Basmul “Harap Alb” a trebuit să trecem peste multe probe, cu toţii.
Mai întîi am pus bazele unei “organizaţii”. Preşedinte-subsemnata, vicepreşedinte Marius, zis şi Costeluş de pe G15, după care am început căutarea de membri. Primul intrat în horă a fost Romeo, Borcea şi ale sale butelii să trăiască, după care ne-am asigurat spatele prin Cip, poliţistul nostru preferat. La început am fost patru, dar au apărut alte sarcini şi o nevoie de mai mulţi membri. Primul sosit -Şerbănică al nostru cel mic şi frumuşel, care şi acum are o datorie la BGS după intervenţia promptă de la Bălcescu, a fost îniţiat numai că n-a mai ajuns să depună jurămîntul pentru “activitatea extrasportivă”, care nu era în concordanţă cu ROI.
Pînă atunci a trebuit şi el să treacă peste proba de foc( Lacul Roşu, Bicaz), la care au mai luat parte Romeo, Marius şi eu.
Cum să nu ai emoţii cînd te sună prietena şi te întreabă unde eşti, tu îi spui la ”ţară”, dar de fapt eşti în drum spre Piatra Neamţ, cam la circa 15m km, şi ea îţi spune că e în trecere prin Piatra Neamţ, cînd tu te îndrepţi către Bicaz, şi ea din întîmplare ar face o excursie pînă acolo, eh adrenalină nu?
Bine, bine rămîne soluţia să-ţi închizi telefonul şi s-o păcăleşti că eşti la bunicul şi nu ai semnal, după care…”Rămîi aşa, nu te schimba…ORGANIZAŢIA!
Eh, numai noi ştim cite emoţii din acea deplasare.
A urmat apoi un alt examen, primirea Alexandrei în colectivul trăsnit. Botezul l-a primit de Constantin şi Elena, “adicale” de ziua onomastică a mea şi a lui Marius. Am decis să oficiem ceremonia la Adjud (=))) şi-am oficiat-o comandînd la un restaurant de toate, pînă era să ne stea în gît. Fraţilor, ştiţi emisiunea “Trădaţi în dragoste”?Noi am fost actorii unui alt episod parcă “Din filmele cu proşti”.
Ei bine, o “iubită geloasă” a venit pe nepregătită masă, băieţii au luat-o la plimbare, iar eu cu Alexandra am rămas la masă cu toate bunătăţurile, aşa ca să fie treaba bună.
Ce a urmat?
O urmărire ca-n filme, şi un telefon: Dacă faci vreo manevră intru cu maşina în tine!
Bine, bine, cine-s actorii?
Inculpatul Marius-vicepreşedintele, care după acest episod a devenit membru, şi martorii Romeo şi Ciprian.
Vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu mine şi Alexandra ,nu?
Ei bine, în timp ce băieţii se îndreptau acasă, la somn, către Bacău, escortaţi de “jandarm”, noi am rămas de amanet în Adjud, asta fiind joi seara pe la ora 22:30!
Ce-am făcut?
Am sunat prietenii să le spunem, în premieră, ce o să se difuzeze la “Trădaţi în dragoste”!
Bineînţeles că rîdeau de noi, oricine ar fi făcut-o, după care am vizitat obiectivele “turistice” din marele oraş, pînă cînd al nostru preferat poliţist a venit să ne “recupereze”.
Am rămas întregi şi după acest episod Vă precizez că faptele sunt reale, dar cenzurate, iar micile detalii au fost tăiate din scenariu.
Mai sunt multe, dar o să revin cu episoade “filmate” în Vaslui, “Luigi” =))), Parcul Naţional “Gherăieşti”=)),dar şi pe terenul de fotbal, alături de alţi membri
“Ţineţi aproape!
-e dor de valurile din tribunã, îmi amintesc cu drag de golul lui Cursaru din meciul cu Dinamo, şi în acelaşi timp simt hainele ude, care au rãmas de la meciul de pe 2 iunie 2006, FCM Bacãu-FC Vaslui,0-2, cînd practic soarta “galben-albaştrilor” a fost pecetluitã. Nu ştiu cîţi dintre voi îşi mai amintesc acel meci, dar eu îl trãiesc şi acum. De fapt, nu mulţi au aşteptat sã se opreascã ploaia şi reluarea partidei, care a avut loc la o orã, faţã de ora oficialã.
