Fost arbitru FIFA: Daniel Munteanu- “ochii lui spun multe”

Articol scris în 2007, nu mai ţin minte data exacta!

Ne-am calificat la EURO însa mergem singuri. Si cand spun singuri ma refer ca nu vom avea niciun reprezentant printre cavalerii fluierului.
Ar fi fost prea frumos sa avem tacamul complet, insa inca odata ne dezlipim de desert.
Pentru ca nu am fost cuminti si nu ne-am purtat cum se cadea, am fost pedepsiti.
Poate pedeapsa nu doare asa tare, dar lasa un gust amar.
Prezenta “butoanelor” nu a dat bine si nici nu va da.
Nu se pune problema de lipsa de valoare a “fluierasilor” din Romania, ci poate de lipsa de demnitate a unora.
Ne aducem aminte cu mandrie de finala Cupei Campionilor Europeni dintre Ajax-Amsterdam si Ac Milan din 1995 arbitrata de romanul Ion Craciunescu si nu numai acest arbitru, au mai fost si altii.
Din pacate unii s-au retras, fiind constransi de anumite circumstante.
Daniel Munteanu face parte din acea categorie de arbitri ce au profesat din pasiune pentru sport si in special pentru fotbal.
Din pacate, în august 1997, la varsta de 37 de ani a suferit un accident vascular ce a provocat o hemiplegie, fiind nevoit sa se retraga din activitate.
Nu a mai putut profesa ca arbitru, dar nimic nu l-a lasat sa stea departe de acest hobby al lui numit arbitraj.
A ales sa predea ceea ce stie si sa insufle putin din pasiunea sa, celor ce se avanta in aceasta hora.
In prezent el este instructor al Comisiei Judetene a Arbitrilor de Fotbal din Bacau, unde incerca sa modeleze viitorii fluierasi cum poate el mai bine.
Lectiile lui sunt facute cu suflet, parca parca ar vrea sa-si puna pe el echipamentul, sa-si ia fluierul, carnetelul,pixul si cartonasele si sa patrunda pe gazon.
Din prima banca, ii urmaresc fiecare miscare, gest, privire, expresie.
Legile 2 si 3, respectiv deciziile sunt temele pentru ziua de astazi, dar ies din hora.
Am uitat pasii, iar acum trebuie sa fac ceva sa recuperez.
Curiozitatea m-a facut sa uit pentru ce sunt in acea sala.
Oare ce se ascunde in mintea si sufletul domnului profesor?
Am incercat sa gasesc raspuns, insa o intrebare “dumneavoastra din prima banca ati inteles?ca prea va vad nedumerita…” ma readuce la starea mea initiala. Trebuia sa intru iar in hora. Dar tot cu gandul la intrebarile mele…poate intr-o zi voi avea curajul sa patrund mai adanc…sunt prea mica pentru un om atat de mare.
Pana atunci, noi, cei in care acesta deosebita persoana si-a pus toata increderea, ramane sa ne tocim hainele pe bancile scolii, invatand Legile Jocului, urmand ca din respect pentru omul Daniel Savin Munteanu sa aplicam cu demnitate cele invatate.
Poate, din randul nostru va mai exista cineva care sa poarte acel ecuson FIFA si sa fie mandru ca este roman. Insa cuvintele ce ar trebui sa constituie crezul nostru pana atunci ar trebui sa fie: demintate, munca si corectitudine, bazate pe alte porunci legate de morala si nu numai.
Lectia pentru ziua de astazi s-a cam terminat!
Aveti intrebari?
La fel ca si acei copilasi care la o anumita varsta pun intrebari incomode parintilor, in calitate de elev adresez si eu o intrebare retorica(avand in vedere ca multi cavaleri ai fluierului folosesc destul de des internetul):
“Pe voi de ce nu v-au ales?Nu v-ati facut temele?”

>>Daniel Munteanu
Activitatea in domeniul arbitrajului
(date preluate de pe site-ul administrat chiar de fostul arbitru www.danimunte.ro
1976 Arbitru categoria a -III-a
1978 Arbitru categoria a-II-a
1981 Arbitru categoria I
1986 Arbitru in lotul div. C
1991 Arbitru in lotul div. B
1993 Arbitru asistent in lotul div. A
1996 Arbitru asistent pe lista FIFA




02.12.1995 Poli Timisoara - Steaua Bucuresti



23.07.1996 Franta - Ungaria, Campionatul European U18 [cu G. Bikas (Grecia), A. Zammit (Malta), R. Temmink (Olanda)]

Tehnologia, arbitrajul şi vorbele unui înţelept!

Articol postat pe 28 Aprilie 2008 AICI

Scandal peste scandal, articol peste articol, acesta a început sã fie scenariul dinaintea unui meci din Liga I.

“Tudor este un stelist, un arbitru slab, un îngîmfat!” ,aceasta este cea mai recentã declaraţie apãrutã în presã, care aparţine unui conducãtor de fotbal!

Marian Iancu este cel care finanţeazã mândria Banatului şi cel cãruia îi aparţin aceste vorbe ofensatoare!

In zilele noastre am început sã-l numim “rãzboi psihologic”!

Un rãzboi ce ia amploare de la o etapã la alta, iar în urma lui lasând mult praf şi mizerie!

.

De ce am inclus tehnologia în titlu şi ce legãturã are ea cu arbitrajul?

.

La meciurile din liga a III-a sau a II-a asistenţa nu-i prea numeroasã, dar se întâmplã ca printre aceşti puţini spectatori sã existe persoane care şi-au lãsat amprenta în fotbalul sau arbitrajul romanesc, fãrã a fi ieşit prea mult în prim plan!

Ce-i drept tehnologia e de vinã. Pe timpul lor nu erau aparate digitale, de internet nici vorba, iar presa nu avea un rol foarte important, de fapt nici regimul politic de pe atunci nu permitea prea multe.

Însã aveau ceva foarte important, iar în ziua de astãzi lipseşte cu desãvârşire! Acei oameni simpli care iubeau sportul, respectiv fotbalul aveau respect!

Astãzi, purtam o discuţie cu un amic despre fotbal şi arbitri pe un ton mai ridicat când, deodatã, un om cu pãrul alb, care a auzit discuţia noastrã, se apropie şi ne întreabã sec “ce ştim noi despre fotbal”.

âl recunosc!

L-am vazut pe la diferite meciuri din liga a III-a, discutând cu oameni de seama lui, despre fotbal.

Ne oprim din “ceartã” şi ne uitãm, miraţi, la cel din faţa noastrã!

N-a trecut mult timp şi a început “morala”.

Eu cu al meu coleg ne certam pe seama arbitrajelor, lucru auzit şi de dânsul.

Am început sã spun cã, în zilele noastre, se aruncã mult prea mult în arbitri, iar jucãtorii gasesc un refugiu în greşelile cavalerilor fluierului, iar pe ale lor le uitã!

De aici începe şi tot circul.

Domnul respectiv m-a intrebat pe cine gãsesc eu vinovat de acest lucru!

Am evitat sã rãspund şi i-am întors întrebarea, parcã aşteptatã!

Mi-a rãspuns printr-o întrebare: “Dacã nu ar mai exista televizor şi transmisiuni ale meciurilor, ar fi scandaluri mai puţine?”

Neînţelegând unde bate, am ridicat din umeri!

A venit şi rãspunsul!

Chiar dacã totuşi are o vârsta, e la curent cu noile tehnologii!

“La televizor vedem de douã, trei ori reluãrile şi atunci spunem dacã a fost ofsaid sau nu , acum pe internet suntem invitaţi sã ne exprimãm opinia despre anumite faze, care, şi dupã ce le vedem de multe ori avem dubii.

Vãzând acestea,obişnuim sã punem foarte repede un verdict: hoţ!

Blaturi în arbitraj sau în fotbal sunt, dar hoţul neprins rãmâne negustor cinstit!

Sunt multe, dar nu sunteţi voi copţi pentru a le inţelege!

O zi bunã! V-a vorbit un fost arbitru!”

Miraţi, ne-am vãzut de drumul nostru!

Eu am înţeles, într-un final, vorbele lui!

Iancu, Becali, Borcea, Copos şi ce-i din breasla lor ar înţelege?

Un pas mic în acest fenomen destul de contestat!

Ieri, am aflat nota pe care am obţinut-o la examenul pentru promovarea în categoria I, la arbitri de fotbal.

Nu sunt foarte mulţumitã de aceasta(8.95) pentru cã neatenţia, superficialitatea şi graba şi-au fãcut şi de aceastã datã loc printre.

Important e cã am luat, vorba colegilor, şi cã acest lucru e doar un pas pe un drum foarte lung, plin de obstacole.

Felicitari, colegilor mei pentru notele pe care le-au obţinut şi le doresc tuturor mult success pe mai departe!

"Mic inventar!"

Am oficiat pînã acum ca arbitru asistent în peste 100 de meciuri (Juniori+Seniori) organizate de AJF Bacãu.

Chiar dacã nu se contabilizeazã adaug peste 20 meciuri amicale între echipe de Liga a II-a, Liga a III-a, şi Liga a IV-a, precum şi meciurile oficiate, ca central, la campionatele universitare (în jur de 30).

Cam atît am adunat în aceşti trei ani de arbitraj, pe lîngã colegii minunaţi pe care îi am, precum şi pe observatorii care încearcã sã ne “dãscãleascã” aşa cum ştiu ei mai bine!

http://dianamysport.blogspot.com/2009/11/noi-nu-suntem-normali-1.html

FCM Bacãu, menţinutã în viaţã de “aparate”!

Simt ca şi cum echipa ar fi în viaţa doar menţinutã de aparate, iar doctorul dã un verdict nimicitor: doar o minune o mai poate salva.

Nu vreau şi nici nu pot sã concep faptul cã Bacãul poate pierde echipa de fotbal. Sunt conştientã cã pentru a putea fi menţinutã în viaţã echipa costã mult: bani, orgolii, interese. Sunt conştientã cã sunt alte lucruri mai importante de fãcut în acest oraş, decît resuscitarea echipei de fotbal, dar iar nu vreau sã concep cã o putem pierde.

De ce s-a ajuns aici?

De fapt, FCM Bacãu pare a suferi de o boalã numitã cancer, care te doboarã încetul cu încetul.

Se pare cã primele simptome au fost atunci cînd au fost distruse bazele sportive (nu punem la socotealã retrogradarea, au mai retrogradat şi altele), a urmat apoi agravarea ei prin renunţarea la echipa satelit, iar acum am ajuns parcã sã vorbim de ultima fazã.

Aş vrea sã mã întorc în trecut, aş vrea sã mai dau portarului “zece mii” sã mã lase sã intru pe stadion, aş vrea sã mai fiu acel copil care privea printre gãurile gardului terenului Ştiinţa (cel de lîngã Stadion), aş vrea sã mai revãd meciul FCM Bacãu – FC Braşov 4-0 şi apoi sã mã duc la spital cu degetele îngheţate. Mi-e dor de valurile din tribunã, îmi amintesc cu drag de golul lui Cursaru din meciul cu Dinamo, şi în acelaşi timp simt hainele ude, care au rãmas de la meciul de pe 2 iunie 2006, FCM Bacãu-FC Vaslui,0-2, cînd practic soarta “galben-albaştrilor” a fost pecetluitã. Nu ştiu cîţi dintre voi îşi mai amintesc acel meci, dar eu îl trãiesc şi acum. De fapt, nu mulţi au aşteptat sã se opreascã ploaia şi reluarea partidei, care a avut loc la o orã, faţã de ora oficialã.

E tîrziu, nici nu mai ştiu ce sã spun, de fapt nici nu mai vreau sã scriu, dar vã rog…nu lãsaţi fotbalul sã moarã!

Nu vreau sã ajung sã scriu: Fotbalul a murit, a mai rãmas doar urã!

Sursa foto: www.mediafaxfoto.ro

Diana şi francezul de la Montpellier!

Nicio distanţã nu-i prea mare cu internetul ãsta! :))

Eheee, nu ştiu cît apreciazã unii aceste lucruri, dar pentru mine sunt importante, cã-s ale mele!

În aceastã searã cineva îmi spune “Bunã seara!” într-o altã limbã, în francezã mai exact!

Rãmîn puţin uimitã, dupã care îi rãspund la salut, ca mai apoi sã fiu uimitã şi mai tare!

Nu ne-am întîlnit cumva la meciul Constanţei?

Şi uite aşa Diana s-a blocat!

La meciul HCM Constanţa – Montpellier, de la Buzãu, am stat în spatele francezilor! Bineînteles, privirea îmi era aţintitã cãtre ei! La televizor pãreau ei mari, dar în realitate erau şi mai şi, drept pentru care mã uitam cu uimire. Poate vi s-a întîmplat şi vouã acest lucru, ce zic eu poate, mai mult ca sigur.

Şi în acest mod, privirea mea cu a jucãtorului respectiv “s-a ciocnit”! Dupã un time-out, dacã îmi amintesc eu bine! Bineînţeles, la pauzã, la încãlzire, eu cu ochii pe ei, cã deh, rareori poţi vedea o echipã ca Montpellier pe viu. Şi uite aşa am fost şi eu înregistratã în memoria vizualã a unora.

Acum sã vã spun cine a fost cel care m-a surprins, plãcut, în aceastã searã!

Florent Joli, un jucãtor foarte bun , dar şi foarte simpatic!

Pe lîngã lucruri neinteresante, l-am întrebat ce pãrere are despre echipa Constanţei, dacã tot e singura care a bãtut pe Montpellier pînã acum, în ultimul timp, şi despre şansele acesteia sã treacã de Veszprem!

"Constanţa e o echipã bunã, dar , sincer, nu cred cã poate sã treacã de MKB Vesprem!"

I-am adus aminte cã în meciul contra lor au reuşit “o minune”, de ce nu ar mai fi şi cu Veszprem!?

Rãspunsul a venit repede!

"Poate, de ce nu?"

Nu vã mai “plictisesc” cu altele!

Mai pãstrez şi pentru mine! :))

Ia uite aici ce frumos aplaudam eu :) 00:57

În aşteptarea meciului HCM Constanţa – PAOK Salonic!

Au mai rãmas cîteva ore pînã cînd îmi voi revedea bãieţii mei, 18 la numãr.

Sîmbãtã, HCM Constanţa va întîlni, la Buzãu, formaţia PAOK Salonic, într-un meci din grupele Champions League. Bineînţeles, nu pot lipsi nici de la acest eveniment sportiv, cu o încãrcãturã mai specialã.

Totul a început acum un an şi cinci zile, cînd cei de la Ştiinţa Bacãu s-au duelat cu grecii de la Salonic în Challenge Cup.

Numãrul 20 a fost mãrul discordiei, dar şi cel care a deschis uşa în larg. Am pãtruns în interiorul lor şi am gãsit o gaşcã foarte frumoasã, doi antrenori foarte prietenoşi, o familie.

Am rãmas prieteni şi am pãstrat legãtura, iar în varã au revenit în România, la învitaţia clubului Ştiinţa pentru a participa la Cupa Municipiului, la handbal masculin.

Ce s-a întîmplat în zilele din timpul turneului? Nu prea multe, dar au fost întîmplãri care mi-au rãmas în suflet.

Peste o zi îi voi revedea. Chiar mi-e dor de ei, şi, din spusele lor, le este dor de mine şi de Bacãu.

Abia aştept sã-i iau portarului meu drãgãlaş un interviu în românã, asta dupã ce i-am fost profesoarã. Din pãcate, mie mi-a fost imposibil sã învãţ limba greacã, chiar dacã şi-au dat silinţa sã mã înveţe.

Apropo, dãcã vã intereseazã campionatul grecesc de handball masculine, mã puteţi întreba. Sunt foarte la curent!

În altã ordine de idei, promit sã revin duminicã şi sã vã povestesc lucruri legate de întîlnirea de “gradul 0”, bineînţeles nu vor lipsi nici fotografiile!

Aşa, lãsînd setimentele la o parte, trebuie sã mã leg şi de partidã.

HCM Constanţa nu mai poate pierde calificarea în optimi, deci nu va juca sub presiune.

De partea cealaltã, Paok Salonic vine dupã o sãptãmînã de handbal plinã. Au jucat şi în Liga Campionilor cu Montpellier, dar şi în Cupa Greciei. Astãzi vor efectua un antrenament, dupã care se vor îmbarca într-un avion cu destinaţia România.

La partidã vor asista şi circa 50 de suporteri ai oaspeţilor. Din cîte se pare nu voi fi singura susţinãtoare.

Sper sã vãd un spectacol handbalistic, precum am vãzut şi în restul partidelor din Liga Campionilor!

Oricum sper sã fiu îndulcitã înainte de startul partidei cu mierea promisã(de fapt o datorie din meciul cu Montpellier) de Alex Csepreghi! Nu de alta, dar chiar am nevoie, m-a lãsat vocea!

Ore de educaţie pentru spectatori!

Pentru prima oarã critic spectatorii şi publicul bãcãuan.

Da, da…poate cel mai frumos public din ţarã, dar astãzi, mã scuzaţi, au dat cu bîta-n baltã, asta ca sã nu mã exprim altfel.

Dupã ce şi-au încurajat favoriţii tot meciul cu atîta dãruirie, chiar am rãmas uimitã cu partea dreaptã a sãlii era tot timpul aproape în picioare, au cuvenit sã înceapã cu ale lor ţãrãnisme.

Au început a-l înjura pe Marius Bondar pentru cã a ratat la o anumitã fazã şi acest lucru se face doar pe stadioane, însã unii au confundat sportul. Înţeleg sã-ţi huidui adversarii pentru a-i intimida, uneori mai scapi şi înjurãturi cînd e nevoie, dar nu din alea grosolane.

Au început sã apostrofeze dupã ce Ghiţã a ratat aruncarea de la 7m. Dupã care au început sã-l ia la ţintã pe Vasile Stîngã, antrenorul celor de la Tg. Jiu şi selecţionerul naţionalei.

Domle, n-am nimic împotrivã, dar cuvintele au fost destul de urîte pentru cîteva ieşire necontrolate, asta pentru cã se consuma din cauza presiunii meciului.

Ai noştri au pierdut pentru cã n-au avut şansã, trebuie sã recunoaştem cã lipsa lui Ionuţ Rotaru s-a vãzut în centru, iar cã lotul Ştiinţei este unul destul de subţirel.

Acum sunt şi eu cîrcotaşã. Cînd un jucãtor joacã bine îi dãm cezaurului ce-i al lui, dar dupã pãrerea mea, ce-i drept nu sunt eu mare cunoscãtoare a handbalului, cred cã şi domnul antrenor cu pãr alb a fost pe alocuri depãşit.

De ce spun acest lucru? Am eu un fix legat de partida din aceastã searã.

Shota, un portar foarte bun, dupã pãrerea mea nu e într-o formã foarte bunã. În meciul cu Reşiţa a mai scos, deci sã zicem cã are acoperire, dar în meciul de astãzi a cam şomat, în afarã de mingile din minutul 51. El n-are nicio vinã, dar cum drecu, mã scuzaţi, sã nu-l bagi mãcar la o aruncare de la 7m, sau mãcar la o fazã pe Rãducu Tamaş. În plus, din cîte ţin eu minte, iar memoria nu m-a lãsat niciodatã, în meciurile pregãtitoare cu HCM Constanţa acesta a apãrat foarte bine. Şi ar mai fi multe, dar revin cu ce am început.

Dupã scurgerea celor şaizeci de minute dau sã mã duc la declaraţii, iar cei de la Digisport îl aşteptau pe Vasile Stîngã.

Deodatã un şoarec, de 17 ani, îşi permite sã-i arate degetul mijlociu! Îmi venea sã-mi pun gluga în cap de ruşine, iar lucrurile au degenerat. Corul spectatorilor contestatari s-a înmulţit şi înjurãturile au prins contur.

A mai lipsit sã-şi facã semnul sfintei cruci, bine cã se afla într-o salã de sport, în rest expresia feţei, dar şi cuvintele acestuia au tãiat..

M-am simţit penibil! Jucãtorii lui chiar şi-au fãcut treaba, s-au zbãtut şi nu au lãsat niciodatã garda jos. În faţa unei astfel de atitudine, jos pãlãria. Am vãzut o echipã de muncitori, care nu cerşeau eliminãri, care nu contestau şi care au cîştigat pentru cã în partida de astãzi au avut ceva în plus.

Bãieţilor de la Bacãu nu am ce sã le reproşez. Atît a fost sã fie, sã sperãm cã în alte meciuri se vor revanşa, de fapt sunt sigurã.

Închei cu un regret. Înainte sã plec de la salã am schimbat cîteva cuvinte cu Sabin Ignat, omul meu din apãrare. Nu mi-a dat veşti tocmai bune. Acesta va sta departe de semicerc în jur de şase luni! Cît urãsc accidentãrile!

Oricum, îi doresc din tot sufletul sã se facã bine şi sã revinã pe teren!

Spectatorilor le sugerez sã facã un duş rece, poate astfel nu o mai fac latã!

Plîng…

Mi s-au întîmplat prea multe lucruri bune în aceastã sãptãmînã, ca sã fie bine pînã la capãt.

Lacrimile nu mai contenesc, cu toate cã în ultima jumãtate de orã inima îmi rîdea.

Fiecare în viaţa noastrã avem persoane care au contribuit la educaţia noastrã, la drumul pe care ni l-am ales, care ne-au iubit şi la care ne raportãm copilãria.

Eram în clasa a XII-a, înaintea tezei la chimie, cînd telefonul Marei(prietena mea cea mai bunã) a sunat! N-a vrut sã-mi spunã nimic, însã nu au fost nevoie de vorbe pentru cã am simţit. Cineva îsi aştepta trenul sã “plece” şi a plecat! Am ajuns la “garã” la timp pentru a-mi lua rãmas bun de la cea care mi-a cumpãrat prima minge de fotbal, cea care m-a învãţat sã scriu prima literã din alfabet, de la femeia care era foarte îndrãgitã de copii, nepoţi, de la doamna educatoare!

I-am promis cã o sã fie mîndrã de mine şi cã o sã fiu şi eu “o bunicã” mãcar la fel de bunã precum a fost ea!

Astã searã acelaşi telefon a sunat. Am crezut cã e pentru a mã felicita sau pentru a-mi spune lucruri frumoase pentru un lucru ce s-a petrecut în decursul acestor zile, chiar acestei seri! Din pãcãte, nu a fost aşa! Nu mai are puterea sã o facã pentru cã e în aşteptarea aceluiaşi “tren”, spre bunica!

… şi am rãmas şi fãrã lacrimi!

Hai la meci!

Duminicã, “studenţii” bãcãuani vor înfrunta, în deschiderea returului de campionat, elevii pregãtiţi de Aihan Omer!

Un lucru interesant este revenirea lui Adrian Petrea în oraşul natal în postura de adversar!

Fii alãturi de echipa bãcãuanã şi vino, duminicã, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 11:00!

Eveniment sportiv promovat de: www.bacausport.ro www.ionutbranzei.ro www.inimabacaului.ro www.kristofer93.com www.bacaulsportiv.com www.talentirosit.com www.beosblog.info www.edith.info www.s3bynews.com www.stiriro.com www.megabacau.blogspot.com

Am gãsit un rãspuns…mai multe chiar!

În ultimul timp am avut de pus multe întrebãri.

Bineînţeles, rãspunsurile primite nu m-au mulţumit şi am sãpat mai adînc şi nu am dat de "ţiţei", însã am dat de ceea ce mã interesa!

De obicei cînd eşuez într-un lucru, vreau sã ştiu motivele care au dus la acest lucru, vreau sã ştiu dacã puteam mai mult, pentru ca data viitoare sã nu se mai întîmple!

“Ştii, nu esti ceea ce îmi doream sã fii!”
Cele mai sus scrise se potrivesc perfect unei persoane!

Ne placem sã ne punem etichete: “eu, nu sunt ca restul”, “mie nu-mi place sã fac pe cineva sã sufere”, “eu usturoi n-am mîncat, deci nici gura nu-mi miroase”!

Cînd o sã auziţi aceste lucruri din gura cuiva puneţi-vã multe întrebãri şi cãutaţi cît mai repede adevãrul pentru a nu fi prea tîrziu.

Tu, eşti aia/ãla care:

- îţi place sã dai cu piciorul lucrurilor bune

- stai prost la capitolul minte

- dar stai bine la capitolul minciuni

- esti un/o prefãcut (ã), dar ţine minte, adevãrul întotdeauna iese la ivealã

- experienţele sunt bune pentru a învãţa ceva, nu pentru a provoca suferinţe

- fii sigur (ã) de un lucru roata se întoarce

- pînã atunci bucurã-te de al tãu caracter minunat

When a life is gone, nothing else matters

Aş fi vrut sã scriu mereu despre lucruri frumoase, care sã aducã zîmbetul pe buze celor care citesc.

Din pãcate, ziua de 25 ianuarie rãmîne pentru mine o zi tristã, o zi comemorativã!

Astãzi, se împlinesc 6 ani de la tragica moarte a fotbalistului maghiar Miklos Feher!
La numai 24 de ani, acesta s-a stins din viaţã, pe terenul de fotbal, în timpul partidei Vitoria Guimaraes - Benfica Lisabona.
„A murit cu zâmbetul pe buze!

Nu are rost sã mai descriu ceea ce simt şi acum, vãzînd acea partidã la TV!

Las un link unde puteţi citi mai multe!

There’s so much pain in this world and …
When a life is gone, nothing else matters

http://blog.mysport.ro/ultradixi/2008/01/03/din-iarba-urcat-au-in-cer/

Îmi aduc aminte cu drag!

“Nu poţi vorbi, nu poţi scrie decât despre ceea ce eşti tu, decât despre ceea ce porţi în tine... Scrie, să nu moară acele lucruri pe care le-ai iubit. Să nu moară cei pe care i-ai iubit.”

Anumite discuţii purtate cu anumiţi prieteni pe mess, la facultate ori la o cafea dau naştere acestor rînduri scrise la ore tîrzii.

Cînd rostim cuvîntul copilărie deja derulăm multe filme, iar arhiva este una destul de bogată. Noi am ştiut să preţuim fiecare joc, fiecare desen pe asfalt, fiecare bătaie cu apă, am ştiut să ne apăram în fiecare iarnă “cazermata” din zăpadă.

Ne aducem aminte cu drag de fiecare tricou pătat cînd mergeam la furat de cireşe, cum le băgam în sîn, de grădinile “curăţate” de flori şi de găurile făcute în gard pentru a o şterge mai repede, de merele mîncate încă “din frunze”, iar lista ar putea continua, însă vreau să ajung la acele jocuri din scara blocului, sau din locurile ferite de lumină!

“Telefonul fără fir “, “adevăr sau provocare”, “flori, fete, şi băieţi” vă sunt cunoscute?

Ce întrebare? Deja vă aduceţi aminte de cele mai năstruşnice porunci!

Aici putem vorbi de blaturi J! Imi aduc aminte cum, cu o zi înainte, puneam “ţara la cale”. De obicei, la astfel de jocuri, fetele stăteau una lîngă alta, iar numele băiatului îl ştiam deja, însă “playback-ul” era necesar. Eh, şi băieţii…erau un fel de du-te-ncolo, vino-ncoace….lasa-mă şi nu-mi da pace”!

Adevărul este că băieţii erau tari atunci cînd erau puşi să facă o declaraţie de dragoste! Originalitatea era la ordinea zilei!

Oricum, cea mai tare poruncă a fost şi va rămîne: “ Du-te la persoana respectivă şi sărut-o!”

“Nu fac asta, altă poruncă!- în replică

Da, da, da…lumea nu accepta, cum să accepte dacă lecţia era deja învăţată. Acum, depinde, dacă era cu public, erau mai îmbujoraţi obrajii, dacă nu, era mai destinsă atmosfera…şi uite aşa seara nu adormeam, la general vorbind, decît după ce treceam în revistă fiecare poruncă, declaraţie, sau altă nebunie!

Aş mai putea rememora şi alte jocuri, dar ma limitez doar la acestea, şi-mi continui ideea.

Astăzi, copii nu mai ştiu să se bucure de copilărie, ei văd doar hărţi de CS, se gîndesc ce jocuri să mai downloadeze de pe internet, şi ce statusuri să mai pună ca să impresioneze pe cei din lista de messenger!

Părinţii, unii dintre ei, sunt foarte încîntaţi cînd văd odraslele sub ochii lor, însă nu-şi dau seama că acest lucru nu e prea bun.

Sincer, îmi pare rău pentru aceşti puşti, pentru că mai tîrziu vor realiza ce-au pierdut, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi!

Dragii mei, dacă mai aveţi fraţi mai mici, verişori, vecini sau nu mai ştiu eu ce, nu fiţi nepăsători!

Povestiţi-le cum şi ce aţi mai făcut voi cînd aţi fost ca ei. Nu ştiu cîte geamuri vor mai sparge ei, de cînd cu termopanul, dar cu siguranţă vor găsi sau vor inventa altceva, care să fie trecut în acel caiet de “amintiri”!

Poza nu prea are prea mare legătură, avînd în vedere că e făcută într-un meci de fotbal, însă îmi place pentru că surprinde reacţia unui copil foarte dulce! Ca să mă laud, îl am în lista de mess…bănuiţi ce discuţii interesante avem!