Îmi aduc aminte cu drag!

“Nu poţi vorbi, nu poţi scrie decât despre ceea ce eşti tu, decât despre ceea ce porţi în tine... Scrie, să nu moară acele lucruri pe care le-ai iubit. Să nu moară cei pe care i-ai iubit.”

Anumite discuţii purtate cu anumiţi prieteni pe mess, la facultate ori la o cafea dau naştere acestor rînduri scrise la ore tîrzii.

Cînd rostim cuvîntul copilărie deja derulăm multe filme, iar arhiva este una destul de bogată. Noi am ştiut să preţuim fiecare joc, fiecare desen pe asfalt, fiecare bătaie cu apă, am ştiut să ne apăram în fiecare iarnă “cazermata” din zăpadă.

Ne aducem aminte cu drag de fiecare tricou pătat cînd mergeam la furat de cireşe, cum le băgam în sîn, de grădinile “curăţate” de flori şi de găurile făcute în gard pentru a o şterge mai repede, de merele mîncate încă “din frunze”, iar lista ar putea continua, însă vreau să ajung la acele jocuri din scara blocului, sau din locurile ferite de lumină!

“Telefonul fără fir “, “adevăr sau provocare”, “flori, fete, şi băieţi” vă sunt cunoscute?

Ce întrebare? Deja vă aduceţi aminte de cele mai năstruşnice porunci!

Aici putem vorbi de blaturi J! Imi aduc aminte cum, cu o zi înainte, puneam “ţara la cale”. De obicei, la astfel de jocuri, fetele stăteau una lîngă alta, iar numele băiatului îl ştiam deja, însă “playback-ul” era necesar. Eh, şi băieţii…erau un fel de du-te-ncolo, vino-ncoace….lasa-mă şi nu-mi da pace”!

Adevărul este că băieţii erau tari atunci cînd erau puşi să facă o declaraţie de dragoste! Originalitatea era la ordinea zilei!

Oricum, cea mai tare poruncă a fost şi va rămîne: “ Du-te la persoana respectivă şi sărut-o!”

“Nu fac asta, altă poruncă!- în replică

Da, da, da…lumea nu accepta, cum să accepte dacă lecţia era deja învăţată. Acum, depinde, dacă era cu public, erau mai îmbujoraţi obrajii, dacă nu, era mai destinsă atmosfera…şi uite aşa seara nu adormeam, la general vorbind, decît după ce treceam în revistă fiecare poruncă, declaraţie, sau altă nebunie!

Aş mai putea rememora şi alte jocuri, dar ma limitez doar la acestea, şi-mi continui ideea.

Astăzi, copii nu mai ştiu să se bucure de copilărie, ei văd doar hărţi de CS, se gîndesc ce jocuri să mai downloadeze de pe internet, şi ce statusuri să mai pună ca să impresioneze pe cei din lista de messenger!

Părinţii, unii dintre ei, sunt foarte încîntaţi cînd văd odraslele sub ochii lor, însă nu-şi dau seama că acest lucru nu e prea bun.

Sincer, îmi pare rău pentru aceşti puşti, pentru că mai tîrziu vor realiza ce-au pierdut, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi!

Dragii mei, dacă mai aveţi fraţi mai mici, verişori, vecini sau nu mai ştiu eu ce, nu fiţi nepăsători!

Povestiţi-le cum şi ce aţi mai făcut voi cînd aţi fost ca ei. Nu ştiu cîte geamuri vor mai sparge ei, de cînd cu termopanul, dar cu siguranţă vor găsi sau vor inventa altceva, care să fie trecut în acel caiet de “amintiri”!

Poza nu prea are prea mare legătură, avînd în vedere că e făcută într-un meci de fotbal, însă îmi place pentru că surprinde reacţia unui copil foarte dulce! Ca să mă laud, îl am în lista de mess…bănuiţi ce discuţii interesante avem!