Ore de educaţie pentru spectatori!

Pentru prima oarã critic spectatorii şi publicul bãcãuan.

Da, da…poate cel mai frumos public din ţarã, dar astãzi, mã scuzaţi, au dat cu bîta-n baltã, asta ca sã nu mã exprim altfel.

Dupã ce şi-au încurajat favoriţii tot meciul cu atîta dãruirie, chiar am rãmas uimitã cu partea dreaptã a sãlii era tot timpul aproape în picioare, au cuvenit sã înceapã cu ale lor ţãrãnisme.

Au început a-l înjura pe Marius Bondar pentru cã a ratat la o anumitã fazã şi acest lucru se face doar pe stadioane, însã unii au confundat sportul. Înţeleg sã-ţi huidui adversarii pentru a-i intimida, uneori mai scapi şi înjurãturi cînd e nevoie, dar nu din alea grosolane.

Au început sã apostrofeze dupã ce Ghiţã a ratat aruncarea de la 7m. Dupã care au început sã-l ia la ţintã pe Vasile Stîngã, antrenorul celor de la Tg. Jiu şi selecţionerul naţionalei.

Domle, n-am nimic împotrivã, dar cuvintele au fost destul de urîte pentru cîteva ieşire necontrolate, asta pentru cã se consuma din cauza presiunii meciului.

Ai noştri au pierdut pentru cã n-au avut şansã, trebuie sã recunoaştem cã lipsa lui Ionuţ Rotaru s-a vãzut în centru, iar cã lotul Ştiinţei este unul destul de subţirel.

Acum sunt şi eu cîrcotaşã. Cînd un jucãtor joacã bine îi dãm cezaurului ce-i al lui, dar dupã pãrerea mea, ce-i drept nu sunt eu mare cunoscãtoare a handbalului, cred cã şi domnul antrenor cu pãr alb a fost pe alocuri depãşit.

De ce spun acest lucru? Am eu un fix legat de partida din aceastã searã.

Shota, un portar foarte bun, dupã pãrerea mea nu e într-o formã foarte bunã. În meciul cu Reşiţa a mai scos, deci sã zicem cã are acoperire, dar în meciul de astãzi a cam şomat, în afarã de mingile din minutul 51. El n-are nicio vinã, dar cum drecu, mã scuzaţi, sã nu-l bagi mãcar la o aruncare de la 7m, sau mãcar la o fazã pe Rãducu Tamaş. În plus, din cîte ţin eu minte, iar memoria nu m-a lãsat niciodatã, în meciurile pregãtitoare cu HCM Constanţa acesta a apãrat foarte bine. Şi ar mai fi multe, dar revin cu ce am început.

Dupã scurgerea celor şaizeci de minute dau sã mã duc la declaraţii, iar cei de la Digisport îl aşteptau pe Vasile Stîngã.

Deodatã un şoarec, de 17 ani, îşi permite sã-i arate degetul mijlociu! Îmi venea sã-mi pun gluga în cap de ruşine, iar lucrurile au degenerat. Corul spectatorilor contestatari s-a înmulţit şi înjurãturile au prins contur.

A mai lipsit sã-şi facã semnul sfintei cruci, bine cã se afla într-o salã de sport, în rest expresia feţei, dar şi cuvintele acestuia au tãiat..

M-am simţit penibil! Jucãtorii lui chiar şi-au fãcut treaba, s-au zbãtut şi nu au lãsat niciodatã garda jos. În faţa unei astfel de atitudine, jos pãlãria. Am vãzut o echipã de muncitori, care nu cerşeau eliminãri, care nu contestau şi care au cîştigat pentru cã în partida de astãzi au avut ceva în plus.

Bãieţilor de la Bacãu nu am ce sã le reproşez. Atît a fost sã fie, sã sperãm cã în alte meciuri se vor revanşa, de fapt sunt sigurã.

Închei cu un regret. Înainte sã plec de la salã am schimbat cîteva cuvinte cu Sabin Ignat, omul meu din apãrare. Nu mi-a dat veşti tocmai bune. Acesta va sta departe de semicerc în jur de şase luni! Cît urãsc accidentãrile!

Oricum, îi doresc din tot sufletul sã se facã bine şi sã revinã pe teren!

Spectatorilor le sugerez sã facã un duş rece, poate astfel nu o mai fac latã!

Plîng…

Mi s-au întîmplat prea multe lucruri bune în aceastã sãptãmînã, ca sã fie bine pînã la capãt.

Lacrimile nu mai contenesc, cu toate cã în ultima jumãtate de orã inima îmi rîdea.

Fiecare în viaţa noastrã avem persoane care au contribuit la educaţia noastrã, la drumul pe care ni l-am ales, care ne-au iubit şi la care ne raportãm copilãria.

Eram în clasa a XII-a, înaintea tezei la chimie, cînd telefonul Marei(prietena mea cea mai bunã) a sunat! N-a vrut sã-mi spunã nimic, însã nu au fost nevoie de vorbe pentru cã am simţit. Cineva îsi aştepta trenul sã “plece” şi a plecat! Am ajuns la “garã” la timp pentru a-mi lua rãmas bun de la cea care mi-a cumpãrat prima minge de fotbal, cea care m-a învãţat sã scriu prima literã din alfabet, de la femeia care era foarte îndrãgitã de copii, nepoţi, de la doamna educatoare!

I-am promis cã o sã fie mîndrã de mine şi cã o sã fiu şi eu “o bunicã” mãcar la fel de bunã precum a fost ea!

Astã searã acelaşi telefon a sunat. Am crezut cã e pentru a mã felicita sau pentru a-mi spune lucruri frumoase pentru un lucru ce s-a petrecut în decursul acestor zile, chiar acestei seri! Din pãcãte, nu a fost aşa! Nu mai are puterea sã o facã pentru cã e în aşteptarea aceluiaşi “tren”, spre bunica!

… şi am rãmas şi fãrã lacrimi!

Hai la meci!

Duminicã, “studenţii” bãcãuani vor înfrunta, în deschiderea returului de campionat, elevii pregãtiţi de Aihan Omer!

Un lucru interesant este revenirea lui Adrian Petrea în oraşul natal în postura de adversar!

Fii alãturi de echipa bãcãuanã şi vino, duminicã, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 11:00!

Eveniment sportiv promovat de: www.bacausport.ro www.ionutbranzei.ro www.inimabacaului.ro www.kristofer93.com www.bacaulsportiv.com www.talentirosit.com www.beosblog.info www.edith.info www.s3bynews.com www.stiriro.com www.megabacau.blogspot.com

Am gãsit un rãspuns…mai multe chiar!

În ultimul timp am avut de pus multe întrebãri.

Bineînţeles, rãspunsurile primite nu m-au mulţumit şi am sãpat mai adînc şi nu am dat de "ţiţei", însã am dat de ceea ce mã interesa!

De obicei cînd eşuez într-un lucru, vreau sã ştiu motivele care au dus la acest lucru, vreau sã ştiu dacã puteam mai mult, pentru ca data viitoare sã nu se mai întîmple!

“Ştii, nu esti ceea ce îmi doream sã fii!”
Cele mai sus scrise se potrivesc perfect unei persoane!

Ne placem sã ne punem etichete: “eu, nu sunt ca restul”, “mie nu-mi place sã fac pe cineva sã sufere”, “eu usturoi n-am mîncat, deci nici gura nu-mi miroase”!

Cînd o sã auziţi aceste lucruri din gura cuiva puneţi-vã multe întrebãri şi cãutaţi cît mai repede adevãrul pentru a nu fi prea tîrziu.

Tu, eşti aia/ãla care:

- îţi place sã dai cu piciorul lucrurilor bune

- stai prost la capitolul minte

- dar stai bine la capitolul minciuni

- esti un/o prefãcut (ã), dar ţine minte, adevãrul întotdeauna iese la ivealã

- experienţele sunt bune pentru a învãţa ceva, nu pentru a provoca suferinţe

- fii sigur (ã) de un lucru roata se întoarce

- pînã atunci bucurã-te de al tãu caracter minunat

When a life is gone, nothing else matters

Aş fi vrut sã scriu mereu despre lucruri frumoase, care sã aducã zîmbetul pe buze celor care citesc.

Din pãcate, ziua de 25 ianuarie rãmîne pentru mine o zi tristã, o zi comemorativã!

Astãzi, se împlinesc 6 ani de la tragica moarte a fotbalistului maghiar Miklos Feher!
La numai 24 de ani, acesta s-a stins din viaţã, pe terenul de fotbal, în timpul partidei Vitoria Guimaraes - Benfica Lisabona.
„A murit cu zâmbetul pe buze!

Nu are rost sã mai descriu ceea ce simt şi acum, vãzînd acea partidã la TV!

Las un link unde puteţi citi mai multe!

There’s so much pain in this world and …
When a life is gone, nothing else matters

http://blog.mysport.ro/ultradixi/2008/01/03/din-iarba-urcat-au-in-cer/

Îmi aduc aminte cu drag!

“Nu poţi vorbi, nu poţi scrie decât despre ceea ce eşti tu, decât despre ceea ce porţi în tine... Scrie, să nu moară acele lucruri pe care le-ai iubit. Să nu moară cei pe care i-ai iubit.”

Anumite discuţii purtate cu anumiţi prieteni pe mess, la facultate ori la o cafea dau naştere acestor rînduri scrise la ore tîrzii.

Cînd rostim cuvîntul copilărie deja derulăm multe filme, iar arhiva este una destul de bogată. Noi am ştiut să preţuim fiecare joc, fiecare desen pe asfalt, fiecare bătaie cu apă, am ştiut să ne apăram în fiecare iarnă “cazermata” din zăpadă.

Ne aducem aminte cu drag de fiecare tricou pătat cînd mergeam la furat de cireşe, cum le băgam în sîn, de grădinile “curăţate” de flori şi de găurile făcute în gard pentru a o şterge mai repede, de merele mîncate încă “din frunze”, iar lista ar putea continua, însă vreau să ajung la acele jocuri din scara blocului, sau din locurile ferite de lumină!

“Telefonul fără fir “, “adevăr sau provocare”, “flori, fete, şi băieţi” vă sunt cunoscute?

Ce întrebare? Deja vă aduceţi aminte de cele mai năstruşnice porunci!

Aici putem vorbi de blaturi J! Imi aduc aminte cum, cu o zi înainte, puneam “ţara la cale”. De obicei, la astfel de jocuri, fetele stăteau una lîngă alta, iar numele băiatului îl ştiam deja, însă “playback-ul” era necesar. Eh, şi băieţii…erau un fel de du-te-ncolo, vino-ncoace….lasa-mă şi nu-mi da pace”!

Adevărul este că băieţii erau tari atunci cînd erau puşi să facă o declaraţie de dragoste! Originalitatea era la ordinea zilei!

Oricum, cea mai tare poruncă a fost şi va rămîne: “ Du-te la persoana respectivă şi sărut-o!”

“Nu fac asta, altă poruncă!- în replică

Da, da, da…lumea nu accepta, cum să accepte dacă lecţia era deja învăţată. Acum, depinde, dacă era cu public, erau mai îmbujoraţi obrajii, dacă nu, era mai destinsă atmosfera…şi uite aşa seara nu adormeam, la general vorbind, decît după ce treceam în revistă fiecare poruncă, declaraţie, sau altă nebunie!

Aş mai putea rememora şi alte jocuri, dar ma limitez doar la acestea, şi-mi continui ideea.

Astăzi, copii nu mai ştiu să se bucure de copilărie, ei văd doar hărţi de CS, se gîndesc ce jocuri să mai downloadeze de pe internet, şi ce statusuri să mai pună ca să impresioneze pe cei din lista de messenger!

Părinţii, unii dintre ei, sunt foarte încîntaţi cînd văd odraslele sub ochii lor, însă nu-şi dau seama că acest lucru nu e prea bun.

Sincer, îmi pare rău pentru aceşti puşti, pentru că mai tîrziu vor realiza ce-au pierdut, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi!

Dragii mei, dacă mai aveţi fraţi mai mici, verişori, vecini sau nu mai ştiu eu ce, nu fiţi nepăsători!

Povestiţi-le cum şi ce aţi mai făcut voi cînd aţi fost ca ei. Nu ştiu cîte geamuri vor mai sparge ei, de cînd cu termopanul, dar cu siguranţă vor găsi sau vor inventa altceva, care să fie trecut în acel caiet de “amintiri”!

Poza nu prea are prea mare legătură, avînd în vedere că e făcută într-un meci de fotbal, însă îmi place pentru că surprinde reacţia unui copil foarte dulce! Ca să mă laud, îl am în lista de mess…bănuiţi ce discuţii interesante avem!

Braşov, te iubesc!

Cu toţii avem un loc al nostru unde am petrecut momente frumoase, am lasat amintiri sau pur şi simplu ne-am simţit bine!

Tind să cred că locul meu, în cazul de faţă oraşul, a fost însemnat încă din clasele primare.

Prima excursie a fost prin clasa a II-a, la Braşov! Ce-i drept nu-mi aduc prea aminte prea multe amănunte.

A doua oară cînd am călcat pe tărîm braşovean a fost în clasa a IX-a.

Eram boboacă şi în acea perioadă tot ce zbura, la mine se mînca! Acolo mi-am cunoscut colegii, alături de care am petrecut cei mai frumosi ani de liceu, acolo s-au pus bazele prieteniilor, acolo s-au întîmplat multe!

Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că Braşovul nu-i doar un simplu oraş pentru mine.

O întîmplare destul de ciudată m-a împins către cursurile de arbitraj! Vinovatul?! Un arbitru braşovean, care, actualmente, împarte dreptatea prin Liga I!

După vreo doi ani petrecuţi printre regulamente, cartonaşe, fluiere şi fanioane l-am întîlnit faţă în faţă în cadrul unei emisiuni TV realizate de impresarul Andrei Ciobanu, persoană cu care am colaborat în promovarea centrelor de copii şi juniori, tot braşovean.

Aveam să descopăr multe lucruri noi, dar şi interesante, iar coincidenţele şi-au făcut loc la masă. Una a fost mai speciala pentru mine, chiar dacă la prima vedere pare nesemnificativă. Tatăl celui care m-a impins în această “horă” are ca dată de naştere 12 septembrie, la fel ca a mea!

Am uitat să specific anumite lucruri. La televiziune am găsit nişte oameni foarte primitori, unii chiar din zona Modovei, şi foarte deschişi.

O experienţă frumoasă a fost şi colindul prin studioul celor de la Radio Nova, în ajun de Moş Nicolae!

Aaa…eram să uit! Probabil vă aduceţi aminte de celebrul blat FC Braşov – FCM Bacău 2-0, nu? Ei bine, am avut onoare să stau la masă şi să ascult rezumatul meciului aşa cum l-a văzut actorul principal şi marcatorul celor două goluri Alex Andraşi.

Acele momente frumoase au fost umbrite de perioada în care portarul din acel meci, Ibrahim Dossey, se zbătea între viaţă şi moarte! Urma să fie un meci demonstrativ cu participarea mai multor persoane din fotbalul românesc pentru strângerea unei sume de bani necesare pentru tratamentul acestuia, însă în numai cîteva zile, Dossey s-a alăturat îngerilor! RIP!

Bineînţeles această a treia vizită a fost un fel de viză, pentru că deplasările mele în oraşul de sub Tâmpa s-au înmulţit, în special acum de sărbători!

Am avut ca însoţitori unii dintre colegii mei de la arbitraj, alături de care m-am simţit minunat, mai puţin în momentul cînd uitasem unde am parcat maşina! Noroc de aparatul de fotografiat că a surprins anumite clădiri în apropiere de aceasta!

Eh… amintiri!

Pe 13 decembrie mi-am dat seama că Braşovul era oraşul de care mă îndrăgostisem.

“Relaţia” a fost oficializată în cadrul unui meci de handbal.

Băieţii mei de la handbal(Ştiinţa Bacău) au disputat ultima partidă din cadrul turului contra formaţiei din localitate, Rom Cri, pe care au şi cîştigat-o!

Pe lîngă această victorie au mai cîştigat şi un suporter, de fapt un suporter forţat de împrejurări, dar mai contează?

După acest meci, mi-am făcut timp şi am onorat invitaţia din Piaţa Sfatului, alături de o persoană foarte specială.

Culmea, tot Braşovul a fost cel care ne-a făcut cunoştinţă sau care ne-a legat, din păcate legătura n-a fost una puternică şi a cedat, dar unele lucruri frumoase se termină destul de repede, în ciuda dorinţelor noastre!

Si nu e capăt de poveste, voi reveni într-un nou post cu Braşovul – de sărbători!

Îl iubesc!

Ce nu văd ochii, inima simte!

Cică prima dragoste nu se uită pentru că ai împărţit de la un capăt de aţă pînă la cele mai frumoase şi înălţătoare sentimente, şi ai petrecut, poate, momente unice, care oricît ţi-ai dori, nu vor mai fi la fel!

Ai fost alături de el în momentele cînd era singur! Era cu moralul la pămînt, dar tu ai fost acolo, i-ai zis ridică-te şi datorită ţie, şi de dragul tău, a continuat. Ai fost cea care, dimineaţă, cînd se trezea îi ofereai primul zîmbet, primul sărut, prima îmbrăţişare! Ai fost tu pentru că erai “micuţa lui” şi se mîndrea cu acest lucru!

El era cel pe care îl vedeai ca un amic, frate, prieten şi nu în ultimul rînd iubit! A fost cel care a avut răbdare, care ţi-a suportat toate fazele de copil şi care te-a crescut! A fost alături de tine în cele mai frumoase momente, dar şi în cele mai puţin frumoase!

A ştiut să te respecte, iar pentru acest lucru nu vei putea niciodată să-l uiţi! A fost diferit! Relaţia voastră a fost diferită!

Dar totul e scris la trecut pentru că orgoliul şi-a făcut casă sub acelaşi acoperiş ca al vostru, a umbrit acele sentimente frumoase, iar acum este trecut în “pomelnicul” despărţirii!

Acum vă săturaţi sc vă înţepaţi, să vă scoateţi ochii! Fiecare dintre voi aţi trecut prin experienţă altei relaţii, dar v-aţi dat seama că nimic nu mai e la fel. Nimeni nu te va mai iubi precum a făcut-o el, nici el nu va mai fi iubit la fel precum l-ai iubit tu!

O înţepi de fiecare dată cînd apare cîte unul care îi dă tîrcoale şi care, nu ştiu cît, reuşeşte să o facă să mai simtă ce a simţit pentru tine, dar uiţi că ai lăsat-o să plece şi nu i-ai arătat şi atunci că a greşit, precum ai făcut-o de multe ori!

Ea recunoaşte că a greşit, dacă se poate numi greşeală, dar nu poate uita acele clipe, transformate în minute, ore, zile cînd privea în zadar telefonul şi aştepta să sune!

Orgoliul v-a oprit pe amîndoi, iar acum…

Sunteţi buni “amici”, dar aveţi la status “single”!

Pentru “EL”: Cînd rupi un fir de aţă şi încerci să-l faci la loc, nodul tot rămîne!

La mulţi ani!

Scriu aceste rînduri cu gîndul la persoanele dragi mie şi pe care, din lesne motive, le-am sărit sau le voi sări cu un mesaj sau cu un telefon!

Tuturor doresc, din suflet, “Sărbători Fericite”, un Moş Crăciun bogat şi fie ca aceste ultime clipe din anul 2009 să le petreceţi alături de cei dragi, de cei care vă iubesc cu adevărat.

Cu siguranţă, anul pe cale de dispariţie n-a fost de bun augur pentru toată lumea, însă găsiţi-vă puterea să depăşiţi momentele grele cu tărie, avînd convingerea că fiecare are ceva pus într-un loc numai de el ştiut. Aveţi puterea să iertaţi celor ce v-au greşit, aveţi puterea să vă recunoaşteti greşeala şi să îndreptaţi lucururile pe care le consideraţi a fi “strîmbe”.

Îmi cer scuze persoanelor pe care le-am rănit sau deranjat! Cu siguranţă n-a fost într-un mod voit, poate nu am acordat mare importanţă anumitor lucuri!

Mulţumesc celor care au fost alături de mine, care m-au sprijinit, care mi-au suportat toate fazele şi mofturile de “copil” încăpăţînăt.

Mulţumesc, Ionuţ pentru perioada din vremea Mysport şi pînă în prezent!

Mulţumesc tuturor colegilor (arbitri) pentru tot acest an, cu bune şi cu rele! Speram să trecem peste acele hopuri şi să readucem ORGANIZAŢIA acolo unde îi este locul!

Mulţumesc cititorilor Bacăusport, cît şi partenerilor site-ului!(Suceava, Botoşani, Piatra Neamt, Iaşi, Vrancea, Galaţi, Bucureşti)!

Vreau să îi amintesc şi pe cei care au făcut ca din 24 de ore sa dorm doar cîteva şi care şi-au lăsat oarecum amprenta în viaţa mea!(T.I)

Dacă nu vă regăsiţi printre aceste rînduri, vă regăsiţi oricum în sufletul şi inima mea!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Decembrie!

Nu am somn? De ce? Pur şi simplu! E decembrie, luna cînd dorm cel mai puţin şi iubesc cel mai mult!

În decembrie toată lumea e grăbită, toată lumea se gîndeşte la cadouri pentru cei dragi, chiar dacă pe Moş l-a afectat criza, dar deh…pînă şi o portocală e bine-venită dacă e dată din suflet.

Eu, în această lună, îmi aduc aminte de copilărie. Îmi aduc aminte cum pregăteam colindele, şi nu pe acelea cunoscute de toată lumea. Preferam să fiu diferită, ca şi în viaţa de zi cu zi. Nu mă gîndeam la merinde, nu conta ca mai aveam puţin şi degetele de la picioare îmi degerau sau ca purtam mănuşi degeaba. Simţeam sărbătorile şi voiam să transmit bucuria mea şi celor care mai erau copii doar cu sufletul!

Astăzi, constat, cu regret, că inima mea e mai tînără decît a unui copil de 13-14 ani, sau mai puţin. Părinţii se “îngrijesc” doar de partea materială, privîndu-şi odraslele de anumite chestii care le-ar face mai frumoasă copilăria.

Mai tîrziu, vor regreta, dar gata cu morala!

Fiecare cum îşi aşterne aşa doarme!!!

Noi nu suntem normali (1)!

Mă întrebaţi mereu ce fac eu în timpul liber sau cu ce mă mai laud. Iată că astăzi vă răspund în scris.
Mă laud cu cu o prietenie ce împlineşte acuşi 5 anişori (love my “sis”), cu o gaşcă frumoasă de prieteni şi cu faptele mele.
Dacă ar fi să povestesc prin cîte am trecut alături de cei mai sus menţionaţi mi-ar lua pagini întregi şi nu cred că aţi avea rabdare să citiţi tot aşa că o să sintetizez cît pot.

Capitolul 1: Mara
O prietenie nu se caută, nu se doreşte, ci se naşte, de cele mai multe ori din scîntei sau dintr-o întîmplare.
Pe “surioara” mea Mara am cunoscut-o acum 6 ani de zile. Am făcut cunoştinţă cu ea în curtea liceului(Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”) care m-a format ca persoană şi de care sunt foarte mîndră.
Ţin minte şi acum primele vorbe ale ei: Eşti la 9H? Atunci am privit-o cu mirare, dar şi cu zîmbetul pe buze. Avea o voce, şi are, pe care n-o poţi uita sau confunda.
Cea a continuat? Să nu credeţi că a fost “dragoste la prima vedere”, din contră.
Am fost ca şoarecele şi pisica sau mai pe înţeles numai cît nu ne-am bătut. Acest lucru s-a întîmplat pentru un semestru şi jumătate, după care a fost o întoarcere la 180 grade.
Am început să ne înţelegem bine, iar, încetul cu încetul, am clădit, din temelii”, cu bune şi cu rele o prietenie frumoasă care durează de mai bine de 5 ani.
Nu ştiu dacă e mult sau puţin, cert este că aşteptăm pentru moment majoratul.
Pot spune că după această perioadă Mara nu e singurul cîştig. Pe lîngă ea am mai cîştigat o mamă, un tată, o bunică şi doi prieteni fideli: cîinele (Neo) şi pisica (Misi).
Ar mai fi multe de spus, însă mă rezum doar la a vă spune că îmi iubesc surioara şi tot ce o înconjoară.
Al doilea capitol se numeşte “Organizaţia”
Cei care ştiu despre ce este vorba pun pariu că deja după citirea titlului zîmbetul le ajunge la urechi, pentru cei care nu le vin în ajutor în următoarele rînduri.
Eu fac parte din colegiul arbitrilor din Bacău din 2007. De atunci “familia” mea e mai numeroasă. Am nişte colegi minunaţi pe care i-am descoperit cu timpul în meciuri, la antrenamente, şi care au devenit parte din viaţa mea.
Ştiu că mă iubesc, doar cine are grijă de ei, cine le aduce mingea la antrenamente, apă, cine le dă primă de joc la tenis cu piciorul (bine în ultimul timp nu prea au mai cîştigat la ce serve dau ) o bomboană Sugus sau o pastilă Orbit?
Eh dragii mei astea-s doar ingredientele cu care am pornit la drum.
La fel ca în Basmul “Harap Alb” a trebuit să trecem peste multe probe, cu toţii.
Mai întîi am pus bazele unei “organizaţii”. Preşedinte-subsemnata, vicepreşedinte Marius, zis şi Costeluş de pe G15, după care am început căutarea de membri. Primul intrat în horă a fost Romeo, Borcea şi ale sale butelii să trăiască, după care ne-am asigurat spatele prin Cip, poliţistul nostru preferat. La început am fost patru, dar au apărut alte sarcini şi o nevoie de mai mulţi membri. Primul sosit -Şerbănică al nostru cel mic şi frumuşel, care şi acum are o datorie la BGS după intervenţia promptă de la Bălcescu, a fost îniţiat numai că n-a mai ajuns să depună jurămîntul pentru “activitatea extrasportivă”, care nu era în concordanţă cu ROI.
Pînă atunci a trebuit şi el să treacă peste proba de foc( Lacul Roşu, Bicaz), la care au mai luat parte Romeo, Marius şi eu.
Cum să nu ai emoţii cînd te sună prietena şi te întreabă unde eşti, tu îi spui la ”ţară”, dar de fapt eşti în drum spre Piatra Neamţ, cam la circa 15m km, şi ea îţi spune că e în trecere prin Piatra Neamţ, cînd tu te îndrepţi către Bicaz, şi ea din întîmplare ar face o excursie pînă acolo, eh adrenalină nu?
Bine, bine rămîne soluţia să-ţi închizi telefonul şi s-o păcăleşti că eşti la bunicul şi nu ai semnal, după care…”Rămîi aşa, nu te schimba…ORGANIZAŢIA!
Eh, numai noi ştim cite emoţii din acea deplasare.

A urmat apoi un alt examen, primirea Alexandrei în colectivul trăsnit. Botezul l-a primit de Constantin şi Elena, “adicale” de ziua onomastică a mea şi a lui Marius. Am decis să oficiem ceremonia la Adjud (=))) şi-am oficiat-o comandînd la un restaurant de toate, pînă era să ne stea în gît. Fraţilor, ştiţi emisiunea “Trădaţi în dragoste”?Noi am fost actorii unui alt episod parcă “Din filmele cu proşti”.
Ei bine, o “iubită geloasă” a venit pe nepregătită masă, băieţii au luat-o la plimbare, iar eu cu Alexandra am rămas la masă cu toate bunătăţurile, aşa ca să fie treaba bună.
Ce a urmat?
O urmărire ca-n filme, şi un telefon: Dacă faci vreo manevră intru cu maşina în tine!
Bine, bine, cine-s actorii?
Inculpatul Marius-vicepreşedintele, care după acest episod a devenit membru, şi martorii Romeo şi Ciprian.
Vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu mine şi Alexandra ,nu?
Ei bine, în timp ce băieţii se îndreptau acasă, la somn, către Bacău, escortaţi de “jandarm”, noi am rămas de amanet în Adjud, asta fiind joi seara pe la ora 22:30!
Ce-am făcut?
Am sunat prietenii să le spunem, în premieră, ce o să se difuzeze la “Trădaţi în dragoste”!
Bineînţeles că rîdeau de noi, oricine ar fi făcut-o, după care am vizitat obiectivele “turistice” din marele oraş, pînă cînd al nostru preferat poliţist a venit să ne “recupereze”.
Am rămas întregi şi după acest episod Vă precizez că faptele sunt reale, dar cenzurate, iar micile detalii au fost tăiate din scenariu.
Mai sunt multe, dar o să revin cu episoade “filmate” în Vaslui, “Luigi” =))), Parcul Naţional “Gherăieşti”=)),dar şi pe terenul de fotbal, alături de alţi membri
“Ţineţi aproape!

Am revenit!

Am fost trasă de urechi de persoanele dragi mie că am cam uitat de blogul meu!

Nu ştiu dacă pot spune şi eu la fel, însă timpul nu prea mi-a mai permis să postez şi aici.

Culmea, chiar aş fi avut multe de povestit şi sunt sigură că unele dintre subiecte ar fi fost interesante, altele obişnuite, iar unele doar pe placul meu :).

Din seara asta promit că voi încerca să scriu cîteva rînduri zilnic! Însă, aş vrea să fie un blog interactiv, unde să puneţi întrebări şi să vă răspund, dacă pot, şi nu în ultimul timp să fiţi voi cei “intervievaţi”! Fiecare avem ceva special în noi, ceva interesant.

Vă mulţumesc!