Spune-mi în loc de suflet, ce pânã acum n-am încercat sã mã schimb, nu mai am cum, m-am pierdut pe drum şi vreau sã ştiu sã mai fiu vreodatã cum voiam sa fiu.
Am pornit la drum, pur precum lumina, un copil cu scântei în ochi care nu ştia ce-nseamnã vina, cãutând iubirea şi stima, şi cum nu ştiam sã lovesc viaţa m-a lovit prima, şi am aflat cã nu-i prea rãu sã nu fii om, sã fii prea om e crimã, şi uite-aşa,a picurat un pic de negru în esenţa mea, pentru cã ceilalţi nu dãdeau doi bani pe decenţa mea, şi-atunci mi-am spus "nu mai e loc de nimic sfânt în lume", ne pierdem printre ace, fumuri şi glume fãcute pe seama celor slabi, ne naştem sãnãtoşi şi încercând sã ne vindecãm devenim bolnavi, vezi tu, viaţa-i o stradã slab luminatã, plinã de gropi, plinã de blocuri gata sã cadã, ghici peste cine, plinã de focuri,gata sã ardã, pe oricine, cât despre mine, nimic din tot ce mişca nu mã mai mişcã, doar ura mã pişcã, din când în cãnd, fãcându-mã sã strig "ura" şi azi o sã m-avant, în rest doar acelaşi praf doar în alt vânt, şi nici eu nu mai sunt acelaşi şi nici nu mai ştiu cine sunt...
