Cuvinte smulse

Întotdeauna eşti bun când ajuţi, toatã lumea îţi zâmbeşte, dar pe la spate nu ezitã, de câte ori are ocazia, sã te lucreze.
Cã nu mai existã corectitudine în ţara noastrã şi în lumea întreagã nu-i ceva nou, dar când nesimţirea îi face galerie parcã e bãtaie de joc!
Renunţi la tine, renunţi la idealul tãu, renunţi la tot pentru cã pasiunea ta nu are margini, nu are preţ, nu poate fi mãsuratã. Pur şi simplu ea ţi-e partenerã de viaţã, trãieşti prin ea.
Te sacrifici pentru cã ai potenţial şi speri cã, poate, în viitor poţi face ceva bun şi pentru alţii, nu numai petru tine!
La nivelul ãsta eşti doar un punct de sprijin pentru cei care au fost ca tine, care nu ştiau încotro sã fugã. Bun! Dar pe tine cine te învaţã? Bunã gluma!
Când cineva vrea sã facã un bine, sa fie totul cât mai organizat(fãrã a cere ceva în schimb) nu eşti lãsat, pentru simplul motiv cã ţi se dã în cap şi te transformi într-un om bolnav.
Nu mai conteazã performanţa pentru cã primeazã interesul.
Am apreciat un om, pe care îl ştiam de când aveam eu 10 ani!( parcã atunci ţin eu minte cã l-am vãzut pentru prima oarã).
Eu am crescut şi, indirect, în anumite momente i-am fost sursã de inspiraţie. Chiar eram fericitã pentru cã astfel ştiam cã muncea mea, de copil, îmi este apreciatã de un om cãruia îi purtam un deosebit respect.
Copilul a devenit o persoanã puţin mai maturã şi a început sã vadã şi sã defineascã anumite lucruri. Am un gust amar, o imagine ruptã, trãiesc pe marginea prãpastiei. Pentru faptul cã am încredere în mine nu voi cãdea, imaginea o voi edita în photoshop, iar gustul mi-l voi îndulci cu miere!
Sãptãmâna asta e decisivã! Poate voi preda ştafeta!

Caractere!

Când eşti gata sã spui cã în ziua de astãzi nimeni nu îţi mai este prieten/amic, cineva îţi aratã ca mai sunt şi mici excepţii.
Nu conteazã kilometrii atât timp cât respectul şi locul de “bunã ziua” a rãmas.
Acum ceva timp mi-am pus încredere în niste bãieţi pe care nu-i cunoşteam, pur şi simplu am simţit exact cum simte un câine omul bun!
Am intrat în contact cu ei.
Mai întâi intermediar a fost messengerul, dar, încetul cu încetul, am început sã-i cunosc personal, ”în iarbã”.
Au fost la fel de deschişi, de prietenoşi cu o „necunoscutã“ care s-a bãgat şi ea în seamã.
N-a trecut mult timp şi doi dintre ei au fãcut un gest ce a însemnat enorm pentru mine, pe care nu-l voi uita niciodatã şi ţin sã le mulţumesc.
Şi acum mã gândesc la acel lucru. Era o zi de duminicã, care puteau sã şi-o petreacã şi ei altfel şi nu sã se deplaseze la zeci de km pentru “o necunoscutã”.
Au mai existat şi alţii, pe care îi pãstrez într-un loc unde mulţi ar vrea sã ajungã, dar unul şi-a lãsat amprenta în viaţa mea şi nu o mai pot şterge(te iubesc, frãţioare).
Din pãcate o chestie, nedecisã de mine, i-a indepãrtat pe toţi, însã asta nu m-a împiedicat sã pastrez legãtura cu ei.
Azi am rãmas chiar impresionatã.
Pentru cã timpul nu mi-a permis (sesiune,antrenamente...stiţi voi) şi ei au fost ocupaţi, cam cu aceleaşi treburi nu prea am mai vorbit, dar ca niciodatã, cei pe care îi aveam la inimã m-au “deranjat” cu un buzz pe mess sau cu un simplu “ce mai faci?”. Cu unii am avut discuţii de 5 minute cu alţii de ore. Chiar îmi era dor de ei!;) Vã mulţumesc şi vã iubesc, baieti!

Fotbalul nu e doar un sport, fotbalul e viaţã! RIP Miklos Feher

Mâine, 25 ianuarie 2009, se împlinesc 5 ani de la tragica moarte a fotbalistului maghiar Miklos Feher!
La numai 24 de ani, acesta s-a stins din viaţa, pe terenul de fotbal, în timpul partidei Vitoria Guimaraes - Benfica Lisabona.
„A murit cu zâmbetul pe buze!”

Imaginile dovedesc acest lucru.

El primeşte un cartonaş galben zâmbind, se întoarce cu spatele îşi pune mâinile pe genunchi şi se prabuşeşte.

În jurul lui, coechipierii îşi pun mâinile pe cap, lacrimile nu-şi mai au stãpân.


Disperare!

Imaginea antrenorului exprima, poate cel mai bine, starea de la nivelul gazonului şi nu numai!

Cauza decesului a fost un stop cardiac potrivit investigaţiilor, dar dupã spusele prietenilor şi a medicului echipei, acesta nu avusese niciodatã probleme cardiace.În memoria lui Feher, preşedintele clubului portughez a decis ca numãrul 29 sa fie retras.

Fotbalul pentru mine are alt înţeles, de la trecerea în nefiinţã a jucãtorului!
Pentru mulţi, din pãcate, fotbalul rãmâne o afacere!

Cred ...

14 august 2006 o zi frumoasã de varã, o zi în care a fost el, persoana care a presãrat flori, dragoste şi lacrimi pe “strada mea”. Lacrimi pentru cã strada se terminase, iar el trebuia sã meargã pe drum, altul decât cel prafuit din România.
Ieri, cel de sus mi-a demonstrat încã odatã cã nimic nu e întâmplator.
Circumstanţele m-au purtat cãtre locul unde am cunoscut acea persoanã. Curios este faptul cã, stând de vorbã cu un prieten comun, EL a fost subiectul de discuţie.
Poate nu pare ceva semnificant, însã dupa discuţia purtatã mi-am urmat drumul, un drum care m-a dus, surprizã, chiar în faţa lui.
Mã uit şi nu-mi vine sã cred.
Îmi fac cruce, dar nu pentru cã-l aveam pe el în faţa ochilor, ci pentru cã ma aflam în faţa unei mãnãstiri.
Interesant, nu?
Mai sunt câteva zile pânã când se vor împlini 2 ani de atunci, dar e ca şi cum ar fi trecut 2 zile!
A rãmas aşa cun îl ştiam.
Mi-a spus cã m-am schimbat, cã nu mai sunt acea zvãpãiatã, dar cã pentru el am rãmas aceiaşi.
Dupã slujba de la mãnãstire, care s-a terminat pe la 2 dimineaţa, am stat la poveşti, aceleaşi ca întotdeauna, pânã când a început sã lumineze afarã.
Orice lucru frumos are şi un sfârşit, dar pentru mine acel sfârşit nu va exista. Nu voi renunţa!
10 August 2008 o zi pe care nu o voi uita prea curând!

Rânduri pentru el…

A trecut şi ziua cea mai aşteptatã de mine. Primul “examen” care la prima vedere ar fi unul nesemnificativ, l-am fãcut sã devinã semnificativ. Când pasiunea primeazã, nimic nu mai conteazã.
3 August 2008- testarea arbitrilor din Bacãu. M-am pregãtit, nu spun nu, dar ceva a lipsit.
Întâlnirea a fost programatã la 8:30 pe stadionul Municipal din Bacãu, bineînţeles cã eu eram acolo cu o orã mai devreme, adicã la 7:30.
Eram nerabdãtoare, pot spune cã am avut şi ceva emoţii, dar a trecut.
Am trecut de testul fizic, nesperat de bine, şi de testul teoretic, care a fost la îndemânã, chiar dacã unele întrebãri nu au fost pe placul meu.
Mulţumesc pentru cã mi-aţi ţinut pumnii.
Mulţumesc unei persoane de la care nu mã aşteptam sã facã ceea ce a fãcut.
Ziua de ieri a rupt firul de aţã de care mã tot agãţam pentru cã nu voiam sã vãd în jur, însã am deschis ochii, am ciulit urechile şi am ascultat o voce care-mi spunea: meriţi mai mult, e de ajuns cât ai facut pentru alţii, mai gândeşte-te şi la tine!
Poate ar fi timpul sã mai fac şi ceva pentru mine şi acest lucru începe cu acea persoana care am trecut-o în planul secund, la care am renunţat din orgoliu şi care, de fiecare datã când faceam ceva, bun sau rãu, era alãturi de mine.
Mã ştiai în altã parte, dar EU pentru tine eram tot acolo, am lipsit de la un moment important, ziua ta de naştere, pentru câteva ore ce au dus la clipe negre.
Vorbeam cu tine, în sâmbãta aia, la telefon şi ti-am zis: trebuie sã închid.
Credeam cã eram fericitã, dar timpul mi-a demonstrat ca nu a fost aşa.
Aşa cum am încercat eu sã demonstrez cuiva cã n-am avut niciun interes, tu o fãceai mereu!

Ieri, mi-ai demonstrat ultima oarã acest lucru.
Mulţumesc!

Dragoste pierdutã

Spune-mi în loc de suflet, ce pânã acum n-am încercat sã mã schimb, nu mai am cum, m-am pierdut pe drum şi vreau sã ştiu sã mai fiu vreodatã cum voiam sa fiu.

Am pornit la drum, pur precum lumina, un copil cu scântei în ochi care nu ştia ce-nseamnã vina, cãutând iubirea şi stima, şi cum nu ştiam sã lovesc viaţa m-a lovit prima, şi am aflat cã nu-i prea rãu sã nu fii om, sã fii prea om e crimã, şi uite-aşa,a picurat un pic de negru în esenţa mea, pentru cã ceilalţi nu dãdeau doi bani pe decenţa mea, şi-atunci mi-am spus "nu mai e loc de nimic sfânt în lume", ne pierdem printre ace, fumuri şi glume fãcute pe seama celor slabi, ne naştem sãnãtoşi şi încercând sã ne vindecãm devenim bolnavi, vezi tu, viaţa-i o stradã slab luminatã, plinã de gropi, plinã de blocuri gata sã cadã, ghici peste cine, plinã de focuri,gata sã ardã, pe oricine, cât despre mine, nimic din tot ce mişca nu mã mai mişcã, doar ura mã pişcã, din când în cãnd, fãcându-mã sã strig "ura" şi azi o sã m-avant, în rest doar acelaşi praf doar în alt vânt, şi nici eu nu mai sunt acelaşi şi nici nu mai ştiu cine sunt...

Bancul zilei

Reclama la o agenţie de turism din Germania :
Vizitaţi ROMANIA! Maşina dumneavoastrã este deja acolo