Wednesday, December 23, 2009

La mulţi ani!


Scriu aceste rînduri cu gîndul la persoanele dragi mie şi pe care, din lesne motive, le-am sărit sau le voi sări cu un mesaj sau cu un telefon!

Tuturor doresc, din suflet, “Sărbători Fericite”, un Moş Crăciun bogat şi fie ca aceste ultime clipe din anul 2009 să le petreceţi alături de cei dragi, de cei care vă iubesc cu adevărat.

Cu siguranţă, anul pe cale de dispariţie n-a fost de bun augur pentru toată lumea, însă găsiţi-vă puterea să depăşiţi momentele grele cu tărie, avînd convingerea că fiecare are ceva pus într-un loc numai de el ştiut. Aveţi puterea să iertaţi celor ce v-au greşit, aveţi puterea să vă recunoaşteti greşeala şi să îndreptaţi lucururile pe care le consideraţi a fi “strîmbe”.

Îmi cer scuze persoanelor pe care le-am rănit sau deranjat! Cu siguranţă n-a fost într-un mod voit, poate nu am acordat mare importanţă anumitor lucuri!

Mulţumesc celor care au fost alături de mine, care m-au sprijinit, care mi-au suportat toate fazele şi mofturile de “copil” încăpăţînăt.

Mulţumesc, Ionuţ pentru perioada din vremea Mysport şi pînă în prezent!

Mulţumesc tuturor colegilor (arbitri) pentru tot acest an, cu bune şi cu rele! Speram să trecem peste acele hopuri şi să readucem ORGANIZAŢIA acolo unde îi este locul!

Mulţumesc cititorilor Bacăusport, cît şi partenerilor site-ului!(Suceava, Botoşani, Piatra Neamt, Iaşi, Vrancea, Galaţi, Bucureşti)!

Vreau să îi amintesc şi pe cei care au făcut ca din 24 de ore sa dorm doar cîteva şi care şi-au lăsat oarecum amprenta în viaţa mea!(T.I)

Dacă nu vă regăsiţi printre aceste rînduri, vă regăsiţi oricum în sufletul şi inima mea!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Monday, December 21, 2009

Decembrie!


Nu am somn? De ce? Pur şi simplu! E decembrie, luna cînd dorm cel mai puţin şi iubesc cel mai mult!

În decembrie toată lumea e grăbită, toată lumea se gîndeşte la cadouri pentru cei dragi, chiar dacă pe Moş l-a afectat criza, dar deh…pînă şi o portocală e bine-venită dacă e dată din suflet.

Eu, în această lună, îmi aduc aminte de copilărie. Îmi aduc aminte cum pregăteam colindele, şi nu pe acelea cunoscute de toată lumea. Preferam să fiu diferită, ca şi în viaţa de zi cu zi. Nu mă gîndeam la merinde, nu conta ca mai aveam puţin şi degetele de la picioare îmi degerau sau ca purtam mănuşi degeaba. Simţeam sărbătorile şi voiam să transmit bucuria mea şi celor care mai erau copii doar cu sufletul!

Astăzi, constat, cu regret, că inima mea e mai tînără decît a unui copil de 13-14 ani, sau mai puţin. Părinţii se “îngrijesc” doar de partea materială, privîndu-şi odraslele de anumite chestii care le-ar face mai frumoasă copilăria.

Mai tîrziu, vor regreta, dar gata cu morala!

Fiecare cum îşi aşterne aşa doarme!!!