Bineînţeles, rãspunsurile primite nu m-au mulţumit şi am sãpat mai adînc şi nu am dat de "ţiţei", însã am dat de ceea ce mã interesa!
De obicei cînd eşuez într-un lucru, vreau sã ştiu motivele care au dus la acest lucru, vreau sã ştiu dacã puteam mai mult, pentru ca data viitoare sã nu se mai întîmple!
“Ştii, nu esti ceea ce îmi doream sã fii!”
Cele mai sus scrise se potrivesc perfect unei persoane!
Ne placem sã ne punem etichete: “eu, nu sunt ca restul”, “mie nu-mi place sã fac pe cineva sã sufere”, “eu usturoi n-am mîncat, deci nici gura nu-mi miroase”!
Cînd o sã auziţi aceste lucruri din gura cuiva puneţi-vã multe întrebãri şi cãutaţi cît mai repede adevãrul pentru a nu fi prea tîrziu.
Tu, eşti aia/ãla care:
-îţi place sã dai cu piciorul lucrurilor bune
-stai prost la capitolul minte
-dar stai bine la capitolul minciuni
-esti un/o prefãcut (ã), dar ţine minte, adevãrul întotdeauna iese la ivealã
-experienţele sunt bune pentru a învãţa ceva, nu pentru a provoca suferinţe
Aş fi vrut sã scriu mereu despre lucruri frumoase, care sã aducã zîmbetul pe buze celor care citesc.
Din pãcate, ziua de 25 ianuarie rãmîne pentru mine o zi tristã, o zi comemorativã!
Astãzi, se împlinesc 6 ani de la tragica moarte a fotbalistului maghiar Miklos Feher!
La numai 24 de ani, acesta s-a stins din viaţã, pe terenul de fotbal, în timpul partidei Vitoria Guimaraes - Benfica Lisabona.
„A murit cu zâmbetul pe buze!
Nu are rost sã mai descriu ceea ce simt şi acum, vãzînd acea partidã la TV!
Las un link unde puteţi citi mai multe!
There’s so much pain in this world and … When a life is gone, nothing else matters
“Nu poţi vorbi, nu poţi scrie decât despre ceea ce eşti tu, decât despre ceea ce porţi în tine... Scrie, să nu moară acele lucruri pe care le-ai iubit. Să nu moară cei pe care i-ai iubit.”
Anumite discuţii purtate cu anumiţi prieteni pe mess, la facultate ori la o cafea dau naştere acestor rînduri scrise la ore tîrzii.
Cînd rostim cuvîntul copilărie deja derulăm multe filme, iar arhiva este una destul de bogată. Noi am ştiut să preţuim fiecare joc, fiecare desen pe asfalt, fiecare bătaie cu apă, am ştiut să ne apăram în fiecare iarnă “cazermata” din zăpadă.
Ne aducem aminte cu drag de fiecare tricou pătat cînd mergeam la furat de cireşe, cum le băgam în sîn, de grădinile “curăţate” de flori şi de găurile făcute în gard pentru a o şterge mai repede, de merele mîncate încă “din frunze”, iar lista ar putea continua, însă vreau să ajung la acele jocuri din scara blocului, sau din locurile ferite de lumină!
“Telefonul fără fir “, “adevăr sau provocare”, “flori, fete, şi băieţi” vă sunt cunoscute?
Ce întrebare? Deja vă aduceţi aminte de cele mai năstruşnice porunci!
Aici putem vorbi de blaturi J! Imi aduc aminte cum, cu o zi înainte, puneam “ţara la cale”. De obicei, la astfel de jocuri, fetele stăteau una lîngă alta, iar numele băiatului îl ştiam deja, însă “playback-ul” era necesar. Eh, şi băieţii…erau un fel de du-te-ncolo, vino-ncoace….lasa-mă şi nu-mi da pace”!
Adevărul este că băieţii erau tari atunci cînd erau puşi să facă o declaraţie de dragoste! Originalitatea era la ordinea zilei!
Oricum, cea mai tare poruncă a fost şi va rămîne: “ Du-te la persoana respectivă şi sărut-o!”
“Nu fac asta, altă poruncă!- în replică
Da, da, da…lumea nu accepta, cum să accepte dacă lecţia era deja învăţată. Acum, depinde, dacă era cu public, erau mai îmbujoraţi obrajii, dacă nu, era mai destinsă atmosfera…şi uite aşa seara nu adormeam, la general vorbind, decît după ce treceam în revistă fiecare poruncă, declaraţie, sau altă nebunie!
Aş mai putea rememora şi alte jocuri, dar ma limitez doar la acestea, şi-mi continui ideea.
Astăzi, copii nu mai ştiu să se bucure de copilărie, ei văd doar hărţi de CS, se gîndesc ce jocuri să mai downloadeze de pe internet, şi ce statusuri să mai pună ca să impresioneze pe cei din lista de messenger!
Părinţii, unii dintre ei, sunt foarte încîntaţi cînd văd odraslele sub ochii lor, însă nu-şi dau seama că acest lucru nu e prea bun.
Sincer, îmi pare rău pentru aceşti puşti, pentru că mai tîrziu vor realiza ce-au pierdut, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi!
Dragii mei, dacă mai aveţi fraţi mai mici, verişori, vecini sau nu mai ştiu eu ce, nu fiţi nepăsători!
Povestiţi-le cum şi ce aţi mai făcut voi cînd aţi fost ca ei. Nu ştiu cîte geamuri vor mai sparge ei, de cînd cu termopanul, dar cu siguranţă vor găsi sau vor inventa altceva, care să fie trecut în acel caiet de “amintiri”!
Poza nu prea are prea mare legătură, avînd în vedere că e făcută într-un meci de fotbal, însă îmi place pentru că surprinde reacţia unui copil foarte dulce! Ca să mă laud, îl am în lista de mess…bănuiţi ce discuţii interesante avem!
Cu toţii avem un loc al nostru unde am petrecut momente frumoase, am lasat amintiri sau pur şi simplu ne-am simţit bine!
Tind să cred că locul meu, în cazul de faţă oraşul, a fost însemnat încă din clasele primare.
Prima excursie a fost prin clasa a II-a, la Braşov! Ce-i drept nu-mi aduc prea aminte prea multe amănunte.
A doua oară cînd am călcat pe tărîm braşovean a fost în clasa a IX-a.
Eram boboacă şi în acea perioadă tot ce zbura, la mine se mînca! Acolo mi-am cunoscut colegii, alături de care am petrecut cei mai frumosi ani de liceu, acolo s-au pus bazele prieteniilor, acolo s-au întîmplat multe!
Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că Braşovul nu-i doar un simplu oraş pentru mine.
O întîmplare destul de ciudată m-a împins către cursurile de arbitraj! Vinovatul?! Un arbitru braşovean, care, actualmente, împarte dreptatea prin Liga I!
După vreo doi ani petrecuţi printre regulamente, cartonaşe, fluiere şi fanioane l-am întîlnit faţă în faţă în cadrul unei emisiuni TV realizate de impresarul Andrei Ciobanu, persoanăcu care am colaborat în promovarea centrelor de copii şi juniori, tot braşovean.
Aveam să descopăr multe lucruri noi, dar şi interesante, iar coincidenţele şi-au făcut loc la masă. Una a fost mai speciala pentru mine, chiar dacă la prima vedere pare nesemnificativă. Tatăl celui care m-a impins în această “horă” are ca dată de naştere 12 septembrie, la fel ca a mea!
Am uitat să specific anumite lucruri. La televiziune am găsit nişte oameni foarte primitori, unii chiar din zona Modovei, şi foarte deschişi.
O experienţă frumoasă a fost şi colindul prin studioul celor de la Radio Nova, în ajun de Moş Nicolae!
Aaa…eram să uit! Probabil vă aduceţi aminte de celebrul blat FC Braşov – FCM Bacău 2-0, nu? Ei bine, am avut onoare să stau la masă şi să ascult rezumatul meciului aşa cum l-a văzut actorul principal şi marcatorul celor două goluri Alex Andraşi.
Acele momente frumoase au fost umbrite de perioada în care portarul din acel meci, Ibrahim Dossey, se zbătea între viaţă şi moarte! Urma să fie un meci demonstrativ cu participarea mai multor persoane din fotbalul românesc pentru strângerea unei sume de bani necesare pentru tratamentul acestuia, însă în numai cîteva zile, Dossey s-a alăturat îngerilor! RIP!
Bineînţeles această a treia vizită a fost un fel de viză, pentru că deplasările mele în oraşul de sub Tâmpa s-au înmulţit, în special acum de sărbători!
Am avut ca însoţitori unii dintre colegii mei de la arbitraj, alături de care m-am simţit minunat, mai puţin în momentul cînd uitasem unde am parcat maşina! Noroc de aparatul de fotografiat că a surprins anumite clădiri în apropiere de aceasta!
Eh… amintiri!
Pe 13 decembrie mi-am dat seama că Braşovul era oraşul de care mă îndrăgostisem.
“Relaţia” a fost oficializată în cadrul unui meci de handbal.
Băieţii mei de la handbal(Ştiinţa Bacău) au disputat ultima partidă din cadrul turului contra formaţiei din localitate, Rom Cri, pe care au şi cîştigat-o!
Pe lîngă această victorie au mai cîştigat şi un suporter, de fapt un suporter forţat de împrejurări, dar mai contează?
După acest meci, mi-am făcut timp şi am onorat invitaţia din Piaţa Sfatului, alături de o persoană foarte specială.
Culmea, tot Braşovul a fost cel care ne-a făcut cunoştinţă sau care ne-a legat, din păcate legătura n-a fost una puternică şi a cedat, dar unele lucruri frumoase se termină destul de repede, în ciuda dorinţelor noastre!
Si nu e capăt de poveste, voi reveni într-un nou post cu Braşovul – de sărbători!
Cică prima dragoste nu se uită pentru că ai împărţit de la un capăt de aţă pînă la cele mai frumoase şi înălţătoare sentimente, şi ai petrecut, poate, momente unice, care oricît ţi-ai dori, nu vor mai fi la fel!
Ai fost alături de el în momentele cînd era singur! Era cu moralul la pămînt, dar tu ai fost acolo, i-ai zis ridică-te şi datorită ţie, şi de dragul tău, a continuat. Ai fost cea care, dimineaţă, cînd se trezea îi ofereai primul zîmbet, primul sărut, prima îmbrăţişare! Ai fost tu pentru că erai“micuţa lui” şi se mîndrea cu acest lucru!
El era cel pe care îl vedeai ca un amic, frate, prieten şi nu în ultimul rînd iubit! A fost cel care a avut răbdare, care ţi-a suportat toate fazele de copil şi care te-a crescut! A fost alături de tine în cele mai frumoase momente, dar şiîn cele mai puţin frumoase!
A ştiut să te respecte, iar pentru acest lucru nu vei putea niciodată să-l uiţi! A fost diferit! Relaţia voastră a fost diferită!
Dar totul e scris la trecut pentru că orgoliul şi-a făcut casă sub acelaşi acoperiş ca al vostru, a umbrit acele sentimente frumoase, iar acum este trecut în “pomelnicul” despărţirii!
Acum vă săturaţi sc vă înţepaţi, să vă scoateţi ochii! Fiecare dintre voi aţi trecut prin experienţă altei relaţii, dar v-aţi dat seama că nimic nu mai e la fel. Nimeni nu te va mai iubi precum a făcut-o el, nici el nu va mai fi iubit la fel precum l-ai iubit tu!
O înţepi de fiecare dată cînd apare cîte unul care îi dă tîrcoale şi care, nu ştiu cît, reuşeşte să o facă să mai simtă ce a simţit pentru tine, dar uiţi că ai lăsat-o să plece şi nu i-ai arătatşi atunci că a greşit, precum ai făcut-o de multe ori!
Ea recunoaşte că a greşit, dacă se poate numi greşeală, dar nu poate uita acele clipe, transformate în minute, ore, zile cînd privea în zadar telefonul şi aştepta să sune!
Orgoliul v-a oprit pe amîndoi, iar acum…
Sunteţi buni “amici”, dar aveţi la status “single”!
Pentru “EL”: Cînd rupi un fir de aţă şi încerci să-l faci la loc, nodul tot rămîne!
