Am citit pe un blog drag mie cum nedreptatea, nesimţirea şi ipocrizia îşi construiesc un fel de casã pe spatele unor copii, unor oameni maturi, care, din întâmplare pentru unii, mai au şi studii superioare. Şi acum revin cu o întrebare: da cît tupeu pot avea unii, încît sã închidã gura multora.
De ce atîta înverşunare?
Pentru cã am trecut printr-o situaţie similarã, pentru cã munca, din timpul meu liber, cînd puteam lucra la alte proiecte, a fost în zadar. Nimeni nu a înţeles de ce am fãcutat atîtea, pentru a ma scoate tot pe mine ţap işpãşitor. Nu m-a interesat cã mai marii m-au fãcut” tupeistã (dacã a spune adevarul în faţã înseamã a fi tupeistã atunci merit o diplomã), pur şi simplu mi-am vãzut de treaba mea, fãcutã şi adaptatã la noile tehnologii, chiar dacã pentru unii reprezinta o “farfurie zburãtoare”.
Dar sã revin la ceea ce am început. Am colegi, arbitri, din zona Prahovei pe care îi pot numi şi prieteni. Pot spune acum cã îi invidiam cînd îmi vorbeau de cei care îi îndrumã, îi invidiam pentru cã le erau şi le sunt alãturi, se implicau şi se dãruiau acestei pasiuni. Domle, numai dacã iubeşti şi îţi place poţi ridica “ştafeta”. Îmi aduc aminte, cu bucurie, de petrecerea lor de sfîrşit de an, şi premierea, privesc admirativ la fotografiile de pe diferite bloguri, citesc şi mã amuz la diferite posturi ale lor, dar în acelaşi timp particip dezgustatã, de la kilometri buni-distanţã, la o înjunghiere mişeleşte.
Sunt de pãrere cã suflul tînãr poate aduce o schimbare, în bine, însã acolo, o muncã frumoasã, este luatã de “inundaţii”, fãrã a primi mãcar o explicaţiei, de ce nu s-a construit un dig pentru a preveni.
Vorbe codificate, însã pot spune cã sunt simple “cenzurãri” ale unor cuvinte de dulce.
Sunt tînãrã, sunt dezgustatã, însã am în mine o dozã de optimism, chiar daca proştii ocupã toate colţurile.
Prin urmare, dragi colegi din Prahova, continuaţi treaba pe care aţi început-o pentru cã nu funcţia e cea care vã dã autoritate pentru a întreprinde fapte mãreţe, ci puterea. Sunt sigurã cã puteţi învinge sistemul!
Si fac trimitere la nuvela “Alexandru Lãpusneanul”, unde în capitolul III erau nişte replici foarte isteţe
Moţoc: Să moară toţi! Eu sînt boier mare; ei sînt nişte proşti!
Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul.
