Au mai rãmas cîteva ore pînã cînd îmi voi revedea bãieţii mei, 18 la numãr.
Sîmbãtã, HCM Constanţa va întîlni, la Buzãu, formaţia PAOK Salonic, într-un meci din grupele Champions League. Bineînţeles, nu pot lipsi nici de la acest eveniment sportiv, cu o încãrcãturã mai specialã.
Totul a început acum un an şi cinci zile, cînd cei de la Ştiinţa Bacãu s-au duelat cu grecii de la Salonic în Challenge Cup.
Numãrul 20 a fost mãrul discordiei, dar şi cel care a deschis uşa în larg. Am pãtruns în interiorul lor şi am gãsit o gaşcã foarte frumoasã, doi antrenori foarte prietenoşi, o familie.
Am rãmas prieteni şi am pãstrat legãtura, iar în varã au revenit în România, la învitaţia clubului Ştiinţa pentru a participa la Cupa Municipiului, la handbal masculin.
Ce s-a întîmplat în zilele din timpul turneului? Nu prea multe, dar au fost întîmplãri care mi-au rãmas în suflet.
Peste o zi îi voi revedea. Chiar mi-e dor de ei, şi, din spusele lor, le este dor de mine şi de Bacãu.
Abia aştept sã-i iau portarului meu drãgãlaş un interviu în românã, asta dupã ce i-am fost profesoarã. Din pãcate, mie mi-a fost imposibil sã învãţ limba greacã, chiar dacã şi-au dat silinţa sã mã înveţe.
Apropo, dãcã vã intereseazã campionatul grecesc de handball masculine, mã puteţi întreba. Sunt foarte la curent!
În altã ordine de idei, promit sã revin duminicã şi sã vã povestesc lucruri legate de întîlnirea de “gradul 0”, bineînţeles nu vor lipsi nici fotografiile!
Aşa, lãsînd setimentele la o parte, trebuie sã mã leg şi de partidã.
HCM Constanţa nu mai poate pierde calificarea în optimi, deci nu va juca sub presiune.
De partea cealaltã, Paok Salonic vine dupã o sãptãmînã de handbal plinã. Au jucat şi în Liga Campionilor cu Montpellier, dar şi în Cupa Greciei. Astãzi vor efectua un antrenament, dupã care se vor îmbarca într-un avion cu destinaţia România.
La partidã vor asista şi circa 50 de suporteri ai oaspeţilor. Din cîte se pare nu voi fi singura susţinãtoare.
Sper sã vãd un spectacol handbalistic, precum am vãzut şi în restul partidelor din Liga Campionilor!
Oricum sper sã fiu îndulcitã înainte de startul partidei cu mierea promisã(de fapt o datorie din meciul cu Montpellier) de Alex Csepreghi! Nu de alta, dar chiar am nevoie, m-a lãsat vocea!
Pentru prima oarã critic spectatorii şi publicul bãcãuan.
Da, da…poate cel mai frumos public din ţarã, dar astãzi, mã scuzaţi, au dat cu bîta-n baltã, asta ca sã nu mã exprim altfel.
Dupã ce şi-au încurajat favoriţii tot meciul cu atîta dãruirie, chiar am rãmas uimitã cu partea dreaptã a sãlii era tot timpul aproape în picioare, au cuvenit sã înceapã cu ale lor ţãrãnisme.
Au început a-l înjura pe Marius Bondar pentru cã a ratat la o anumitã fazã şi acest lucru se face doar pe stadioane, însã unii au confundat sportul. Înţeleg sã-ţi huidui adversarii pentru a-i intimida, uneori mai scapi şi înjurãturi cînd e nevoie, dar nu din alea grosolane.
Au început sã apostrofeze dupã ce Ghiţã a ratat aruncarea de la 7m. Dupã care au început sã-l ia la ţintã pe Vasile Stîngã, antrenorul celor de la Tg. Jiu şi selecţionerul naţionalei.
Domle, n-am nimic împotrivã, dar cuvintele au fost destul de urîte pentru cîteva ieşire necontrolate, asta pentru cã se consuma din cauza presiunii meciului.
Ai noştri au pierdut pentru cã n-au avut şansã, trebuie sã recunoaştem cã lipsa lui Ionuţ Rotaru s-a vãzut în centru, iar cã lotul Ştiinţei este unul destul de subţirel.
Acum sunt şi eu cîrcotaşã. Cînd un jucãtor joacã bine îi dãm cezaurului ce-i al lui, dar dupã pãrerea mea, ce-i drept nu sunt eu mare cunoscãtoare a handbalului, cred cã şi domnul antrenor cu pãr alb a fost pe alocuri depãşit.
De ce spun acest lucru? Am eu un fix legat de partida din aceastã searã.
Shota, un portar foarte bun, dupã pãrerea mea nu e într-o formã foarte bunã. În meciul cu Reşiţa amai scos, deci sã zicem cã are acoperire, dar în meciul de astãzi a cam şomat, în afarã de mingile din minutul 51. El n-are nicio vinã, dar cum drecu, mã scuzaţi, sã nu-l bagi mãcar la o aruncare de la 7m, sau mãcar la o fazã pe Rãducu Tamaş. În plus, din cîte ţin eu minte, iar memoria nu m-a lãsat niciodatã, în meciurile pregãtitoare cu HCM Constanţa acesta a apãrat foarte bine. Şi ar mai fi multe, dar revin cu ce am început.
Dupã scurgerea celor şaizeci de minute dau sã mã duc la declaraţii, iar cei de la Digisport îl aşteptau pe Vasile Stîngã.
Deodatã un şoarec, de 17 ani, îşi permite sã-i arate degetul mijlociu! Îmi venea sã-mi pun gluga în cap de ruşine, iar lucrurile au degenerat. Corul spectatorilor contestatari s-a înmulţit şi înjurãturile au prins contur.
A mai lipsit sã-şi facã semnul sfintei cruci, bine cã se afla într-o salã de sport, în rest expresia feţei, dar şi cuvintele acestuia au tãiat..
M-am simţit penibil! Jucãtorii lui chiar şi-au fãcut treaba, s-au zbãtut şi nu au lãsat niciodatã garda jos. În faţa unei astfel de atitudine, jos pãlãria. Am vãzut o echipã de muncitori, care nu cerşeau eliminãri, care nu contestau şi care au cîştigat pentru cã în partida de astãzi au avut ceva în plus.
Bãieţilor de la Bacãu nu am ce sã le reproşez. Atît a fost sã fie, sã sperãm cã în alte meciuri se vor revanşa, de fapt sunt sigurã.
Închei cu un regret. Înainte sã plec de la salã am schimbat cîteva cuvinte cu Sabin Ignat, omul meu din apãrare. Nu mi-a dat veşti tocmai bune. Acesta va sta departe de semicerc în jur de şase luni! Cît urãsc accidentãrile!
Oricum, îi doresc din tot sufletul sã se facã bine şi sã revinã pe teren!
Spectatorilor le sugerez sã facã un duş rece, poate astfel nu o mai fac latã!
Mi s-au întîmplat prea multe lucruri bune în aceastã sãptãmînã, ca sã fie bine pînã la capãt.
Lacrimile nu mai contenesc, cu toate cã în ultima jumãtate de orã inima îmi rîdea.
Fiecare în viaţa noastrã avem persoane care au contribuit la educaţia noastrã, la drumul pe care ni l-am ales, care ne-au iubit şi la care ne raportãm copilãria.
Eram în clasa a XII-a, înaintea tezei la chimie, cînd telefonul Marei(prietena mea cea mai bunã) a sunat! N-a vrut sã-mi spunã nimic, însã nu au fost nevoie de vorbe pentru cã am simţit. Cineva îsi aştepta trenul sã “plece” şi a plecat! Am ajuns la “garã” la timp pentru a-mi lua rãmas bun de la cea care mi-a cumpãrat prima minge de fotbal, cea care m-a învãţat sã scriu prima literã din alfabet, de la femeia care era foarte îndrãgitã de copii, nepoţi, de la doamna educatoare!
I-am promis cã o sã fie mîndrã de mine şi cã o sã fiu şi eu “o bunicã” mãcar la fel de bunã precum a fost ea!
Astã searã acelaşi telefon a sunat. Am crezut cã e pentru a mã felicita sau pentru a-mi spune lucruri frumoase pentru un lucru ce s-a petrecut în decursul acestor zile, chiar acestei seri! Din pãcãte, nu a fost aşa! Nu mai are puterea sã o facã pentru cã e în aşteptarea aceluiaşi “tren”, spre bunica!
ub presiune.
