Thursday, July 15, 2010

Licenta notata cu 9.66! Restul de 0.34 sa-i stea in gat.

Astazi, am avut parte de o dezamagire. Una de 34 sutimi. Inca o data mi s-a dovedit ca femeile-s cele mai rele, iar cand se vad cu pixu-n mana se cred Dumnezeu.

Ieri mi-am sustinut licenta, am avut o tema la care am muncit cu drag, n-am avut nici cea mai mica emotie, pentru ca stiam foarte bine ce si cum. Am prezentat-o fara nicio foaie in fata, fara a ma uita pe slideuri, doar m-am uitat in ochii celor patru profesori si in a celor 5 colegi prezenti in sala.

Eram bucuroasa, pentru ca dupa trei ani de facultate, am reusit sa il vad zambind pe decanul facultatii, un om foarte introvertit.

In acesti trei ani, nu am facut doar facultate si atat. Am avut grija sa fac ceva util. Am fost reporter sportiv, care necesita oarecum timp, m-am dedicat si pasiunii mele, arbitrajul, precum mi-am tocit si hainele in amfiteatrele sau salile de curs ale Universitatii.

Astazi, la aflarea notei, am izbucnit in plans, cu toate ca nota nu e mica(9.66).

Stiu cum m-am prezentat si cum am prezentat, insa nu a fost suficient pentru un membru al comisiei.

Nu-s o persoana rea si nemultumita, dar ma rog, din suflet, ca aia 34 de sutimi sa-i stea in gat.

2 comments:

Ionut Borcan said...

Felicitari pentru nota! Nu fii suparata, pentru ca nu merita! Oameni de genul asta vei mai intalni in viata. Mai important decat nota este ceea ce ai in cap! Prin ceea ce stii sa faci vei putea merge oriunde, pentru ca exista si locuri in care este nevoie de oameni capabili! Daca cineva si-a putut permite sa-ti ia cele 34 se sutimi, doar pentru ca asa "vrea" muschii persoanei respective, demnitatea nu ti-o poate lua nimeni! Mult succes in ceea ce faci!

Diana P said...

Multumesc frumos, pentru cuvintele de incurajare! Pacat ca trebuie sa platim tribut rautatilor. Acesta ne este exemplul