A fost odată ca-n poveşti
A fost precum ‘’o boală’’
Prin mândră nostră facultate
O mare nebuneală
A fost o vreme bună
Şi ne stresam la management
Şi-n cap Kotler ne sună.
Şi eram ‘’ mulţi ‘’ studenţi la curs
Şi profii la catedră
Dar noi eram cu toţii duşi
Visând la o şuetă
La facultate nu mergeam
Iar profii-n van ne aşteptau
Prin parc sau baruri noi eram
Restanţele ne urmăreau
Cu paşi grăbiţi se-aproprie
‘’Iubita’ stresiune
Dorinţa de a promuova
Ne ţine-n tensiune
Doream cu toţii note mari
La 10 noi mereu speram
Dar când examenul venea
Un ‘’sfîntul 5’’ ne mulţumea.
La management şi IMM
Domn’ Turcu se-arată
El ne privea cu un surâs
Noi tremuram în bancă
Cobori în jos domn Epuran
Alunecând pe-o treaptă
Pătrunde-n sală şi în gând
Şi mintea ne-o îndreaptă
Din sfera noastră limitată
Noi i-am urmat chemarea
Europeni am devenit
Cu Danu îndrumătoarea
Statistică de vrem să ştim
Ce-i drept, e o ENIGMĂ
La seminarii să venim
Căci Harja ne explică
Iar domnişoara Mironescu
Viceprimar , se ştie(hmm hmmm) :
‘’ Stimaţi studenţi ! ‘’
Ia fiţi atenţi ,căci oare ce-o să fie ?
Strategic noi toţi încercam
Să vindem în viteză
Iar Domn’ Nichifor afirma :
‘’ Ar fi o ipoteză !’’
Cum să ajungem la ‘’ clienţi ‘’
Prihoanca ne învaţă
Spunându-ne să fim direcţi
În noua noastră viaţa
La băncî di o sî lucrăm
Di Sîmbotin ni-om aminti
Finanţîli şî şi mãi ştim
Sî faşim bani ne-or folosi
Să simulăm , să cercetăm
Ţimiraş ne-învaţă
Eşantioane chestionãm
Făcând studii de piaţă
Ciucescu şi Feraru
Managementul explică
Metodele predate
La seminar se-aplică
Iar Barin şi Duhalm
Degeaba se agită
De studiile de caz
Noi nu avem frică
Cu vorbăreaţă noastră Zaiţ
Noi încheiem acum :
‘’ Mai , aţi înţeles?
1 comment:
Felicitari pentru noua imagine a blogului! Sper ca vei posta mai des... In privinta umorului in versuri... ai talent, nu gluma! :))
Spre binele tau, sper ca fostii profesori sa vada aceasta "poezie"... dupa licenta!;) Multa bafta!
Post a Comment