La mulţi ani!

Scriu aceste rînduri cu gîndul la persoanele dragi mie şi pe care, din lesne motive, le-am sărit sau le voi sări cu un mesaj sau cu un telefon!

Tuturor doresc, din suflet, “Sărbători Fericite”, un Moş Crăciun bogat şi fie ca aceste ultime clipe din anul 2009 să le petreceţi alături de cei dragi, de cei care vă iubesc cu adevărat.

Cu siguranţă, anul pe cale de dispariţie n-a fost de bun augur pentru toată lumea, însă găsiţi-vă puterea să depăşiţi momentele grele cu tărie, avînd convingerea că fiecare are ceva pus într-un loc numai de el ştiut. Aveţi puterea să iertaţi celor ce v-au greşit, aveţi puterea să vă recunoaşteti greşeala şi să îndreptaţi lucururile pe care le consideraţi a fi “strîmbe”.

Îmi cer scuze persoanelor pe care le-am rănit sau deranjat! Cu siguranţă n-a fost într-un mod voit, poate nu am acordat mare importanţă anumitor lucuri!

Mulţumesc celor care au fost alături de mine, care m-au sprijinit, care mi-au suportat toate fazele şi mofturile de “copil” încăpăţînăt.

Mulţumesc, Ionuţ pentru perioada din vremea Mysport şi pînă în prezent!

Mulţumesc tuturor colegilor (arbitri) pentru tot acest an, cu bune şi cu rele! Speram să trecem peste acele hopuri şi să readucem ORGANIZAŢIA acolo unde îi este locul!

Mulţumesc cititorilor Bacăusport, cît şi partenerilor site-ului!(Suceava, Botoşani, Piatra Neamt, Iaşi, Vrancea, Galaţi, Bucureşti)!

Vreau să îi amintesc şi pe cei care au făcut ca din 24 de ore sa dorm doar cîteva şi care şi-au lăsat oarecum amprenta în viaţa mea!(T.I)

Dacă nu vă regăsiţi printre aceste rînduri, vă regăsiţi oricum în sufletul şi inima mea!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Decembrie!

Nu am somn? De ce? Pur şi simplu! E decembrie, luna cînd dorm cel mai puţin şi iubesc cel mai mult!

În decembrie toată lumea e grăbită, toată lumea se gîndeşte la cadouri pentru cei dragi, chiar dacă pe Moş l-a afectat criza, dar deh…pînă şi o portocală e bine-venită dacă e dată din suflet.

Eu, în această lună, îmi aduc aminte de copilărie. Îmi aduc aminte cum pregăteam colindele, şi nu pe acelea cunoscute de toată lumea. Preferam să fiu diferită, ca şi în viaţa de zi cu zi. Nu mă gîndeam la merinde, nu conta ca mai aveam puţin şi degetele de la picioare îmi degerau sau ca purtam mănuşi degeaba. Simţeam sărbătorile şi voiam să transmit bucuria mea şi celor care mai erau copii doar cu sufletul!

Astăzi, constat, cu regret, că inima mea e mai tînără decît a unui copil de 13-14 ani, sau mai puţin. Părinţii se “îngrijesc” doar de partea materială, privîndu-şi odraslele de anumite chestii care le-ar face mai frumoasă copilăria.

Mai tîrziu, vor regreta, dar gata cu morala!

Fiecare cum îşi aşterne aşa doarme!!!

Noi nu suntem normali (1)!

Mă întrebaţi mereu ce fac eu în timpul liber sau cu ce mă mai laud. Iată că astăzi vă răspund în scris.
Mă laud cu cu o prietenie ce împlineşte acuşi 5 anişori (love my “sis”), cu o gaşcă frumoasă de prieteni şi cu faptele mele.
Dacă ar fi să povestesc prin cîte am trecut alături de cei mai sus menţionaţi mi-ar lua pagini întregi şi nu cred că aţi avea rabdare să citiţi tot aşa că o să sintetizez cît pot.

Capitolul 1: Mara
O prietenie nu se caută, nu se doreşte, ci se naşte, de cele mai multe ori din scîntei sau dintr-o întîmplare.
Pe “surioara” mea Mara am cunoscut-o acum 6 ani de zile. Am făcut cunoştinţă cu ea în curtea liceului(Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”) care m-a format ca persoană şi de care sunt foarte mîndră.
Ţin minte şi acum primele vorbe ale ei: Eşti la 9H? Atunci am privit-o cu mirare, dar şi cu zîmbetul pe buze. Avea o voce, şi are, pe care n-o poţi uita sau confunda.
Cea a continuat? Să nu credeţi că a fost “dragoste la prima vedere”, din contră.
Am fost ca şoarecele şi pisica sau mai pe înţeles numai cît nu ne-am bătut. Acest lucru s-a întîmplat pentru un semestru şi jumătate, după care a fost o întoarcere la 180 grade.
Am început să ne înţelegem bine, iar, încetul cu încetul, am clădit, din temelii”, cu bune şi cu rele o prietenie frumoasă care durează de mai bine de 5 ani.
Nu ştiu dacă e mult sau puţin, cert este că aşteptăm pentru moment majoratul.
Pot spune că după această perioadă Mara nu e singurul cîştig. Pe lîngă ea am mai cîştigat o mamă, un tată, o bunică şi doi prieteni fideli: cîinele (Neo) şi pisica (Misi).
Ar mai fi multe de spus, însă mă rezum doar la a vă spune că îmi iubesc surioara şi tot ce o înconjoară.
Al doilea capitol se numeşte “Organizaţia”
Cei care ştiu despre ce este vorba pun pariu că deja după citirea titlului zîmbetul le ajunge la urechi, pentru cei care nu le vin în ajutor în următoarele rînduri.
Eu fac parte din colegiul arbitrilor din Bacău din 2007. De atunci “familia” mea e mai numeroasă. Am nişte colegi minunaţi pe care i-am descoperit cu timpul în meciuri, la antrenamente, şi care au devenit parte din viaţa mea.
Ştiu că mă iubesc, doar cine are grijă de ei, cine le aduce mingea la antrenamente, apă, cine le dă primă de joc la tenis cu piciorul (bine în ultimul timp nu prea au mai cîştigat la ce serve dau ) o bomboană Sugus sau o pastilă Orbit?
Eh dragii mei astea-s doar ingredientele cu care am pornit la drum.
La fel ca în Basmul “Harap Alb” a trebuit să trecem peste multe probe, cu toţii.
Mai întîi am pus bazele unei “organizaţii”. Preşedinte-subsemnata, vicepreşedinte Marius, zis şi Costeluş de pe G15, după care am început căutarea de membri. Primul intrat în horă a fost Romeo, Borcea şi ale sale butelii să trăiască, după care ne-am asigurat spatele prin Cip, poliţistul nostru preferat. La început am fost patru, dar au apărut alte sarcini şi o nevoie de mai mulţi membri. Primul sosit -Şerbănică al nostru cel mic şi frumuşel, care şi acum are o datorie la BGS după intervenţia promptă de la Bălcescu, a fost îniţiat numai că n-a mai ajuns să depună jurămîntul pentru “activitatea extrasportivă”, care nu era în concordanţă cu ROI.
Pînă atunci a trebuit şi el să treacă peste proba de foc( Lacul Roşu, Bicaz), la care au mai luat parte Romeo, Marius şi eu.
Cum să nu ai emoţii cînd te sună prietena şi te întreabă unde eşti, tu îi spui la ”ţară”, dar de fapt eşti în drum spre Piatra Neamţ, cam la circa 15m km, şi ea îţi spune că e în trecere prin Piatra Neamţ, cînd tu te îndrepţi către Bicaz, şi ea din întîmplare ar face o excursie pînă acolo, eh adrenalină nu?
Bine, bine rămîne soluţia să-ţi închizi telefonul şi s-o păcăleşti că eşti la bunicul şi nu ai semnal, după care…”Rămîi aşa, nu te schimba…ORGANIZAŢIA!
Eh, numai noi ştim cite emoţii din acea deplasare.

A urmat apoi un alt examen, primirea Alexandrei în colectivul trăsnit. Botezul l-a primit de Constantin şi Elena, “adicale” de ziua onomastică a mea şi a lui Marius. Am decis să oficiem ceremonia la Adjud (=))) şi-am oficiat-o comandînd la un restaurant de toate, pînă era să ne stea în gît. Fraţilor, ştiţi emisiunea “Trădaţi în dragoste”?Noi am fost actorii unui alt episod parcă “Din filmele cu proşti”.
Ei bine, o “iubită geloasă” a venit pe nepregătită masă, băieţii au luat-o la plimbare, iar eu cu Alexandra am rămas la masă cu toate bunătăţurile, aşa ca să fie treaba bună.
Ce a urmat?
O urmărire ca-n filme, şi un telefon: Dacă faci vreo manevră intru cu maşina în tine!
Bine, bine, cine-s actorii?
Inculpatul Marius-vicepreşedintele, care după acest episod a devenit membru, şi martorii Romeo şi Ciprian.
Vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu mine şi Alexandra ,nu?
Ei bine, în timp ce băieţii se îndreptau acasă, la somn, către Bacău, escortaţi de “jandarm”, noi am rămas de amanet în Adjud, asta fiind joi seara pe la ora 22:30!
Ce-am făcut?
Am sunat prietenii să le spunem, în premieră, ce o să se difuzeze la “Trădaţi în dragoste”!
Bineînţeles că rîdeau de noi, oricine ar fi făcut-o, după care am vizitat obiectivele “turistice” din marele oraş, pînă cînd al nostru preferat poliţist a venit să ne “recupereze”.
Am rămas întregi şi după acest episod Vă precizez că faptele sunt reale, dar cenzurate, iar micile detalii au fost tăiate din scenariu.
Mai sunt multe, dar o să revin cu episoade “filmate” în Vaslui, “Luigi” =))), Parcul Naţional “Gherăieşti”=)),dar şi pe terenul de fotbal, alături de alţi membri
“Ţineţi aproape!

Am revenit!

Am fost trasă de urechi de persoanele dragi mie că am cam uitat de blogul meu!

Nu ştiu dacă pot spune şi eu la fel, însă timpul nu prea mi-a mai permis să postez şi aici.

Culmea, chiar aş fi avut multe de povestit şi sunt sigură că unele dintre subiecte ar fi fost interesante, altele obişnuite, iar unele doar pe placul meu :).

Din seara asta promit că voi încerca să scriu cîteva rînduri zilnic! Însă, aş vrea să fie un blog interactiv, unde să puneţi întrebări şi să vă răspund, dacă pot, şi nu în ultimul timp să fiţi voi cei “intervievaţi”! Fiecare avem ceva special în noi, ceva interesant.

Vă mulţumesc!

Cuvinte smulse

Întotdeauna eşti bun când ajuţi, toatã lumea îţi zâmbeşte, dar pe la spate nu ezitã, de câte ori are ocazia, sã te lucreze.
Cã nu mai existã corectitudine în ţara noastrã şi în lumea întreagã nu-i ceva nou, dar când nesimţirea îi face galerie parcã e bãtaie de joc!
Renunţi la tine, renunţi la idealul tãu, renunţi la tot pentru cã pasiunea ta nu are margini, nu are preţ, nu poate fi mãsuratã. Pur şi simplu ea ţi-e partenerã de viaţã, trãieşti prin ea.
Te sacrifici pentru cã ai potenţial şi speri cã, poate, în viitor poţi face ceva bun şi pentru alţii, nu numai petru tine!
La nivelul ãsta eşti doar un punct de sprijin pentru cei care au fost ca tine, care nu ştiau încotro sã fugã. Bun! Dar pe tine cine te învaţã? Bunã gluma!
Când cineva vrea sã facã un bine, sa fie totul cât mai organizat(fãrã a cere ceva în schimb) nu eşti lãsat, pentru simplul motiv cã ţi se dã în cap şi te transformi într-un om bolnav.
Nu mai conteazã performanţa pentru cã primeazã interesul.
Am apreciat un om, pe care îl ştiam de când aveam eu 10 ani!( parcã atunci ţin eu minte cã l-am vãzut pentru prima oarã).
Eu am crescut şi, indirect, în anumite momente i-am fost sursã de inspiraţie. Chiar eram fericitã pentru cã astfel ştiam cã muncea mea, de copil, îmi este apreciatã de un om cãruia îi purtam un deosebit respect.
Copilul a devenit o persoanã puţin mai maturã şi a început sã vadã şi sã defineascã anumite lucruri. Am un gust amar, o imagine ruptã, trãiesc pe marginea prãpastiei. Pentru faptul cã am încredere în mine nu voi cãdea, imaginea o voi edita în photoshop, iar gustul mi-l voi îndulci cu miere!
Sãptãmâna asta e decisivã! Poate voi preda ştafeta!

Caractere!

Când eşti gata sã spui cã în ziua de astãzi nimeni nu îţi mai este prieten/amic, cineva îţi aratã ca mai sunt şi mici excepţii.
Nu conteazã kilometrii atât timp cât respectul şi locul de “bunã ziua” a rãmas.
Acum ceva timp mi-am pus încredere în niste bãieţi pe care nu-i cunoşteam, pur şi simplu am simţit exact cum simte un câine omul bun!
Am intrat în contact cu ei.
Mai întâi intermediar a fost messengerul, dar, încetul cu încetul, am început sã-i cunosc personal, ”în iarbã”.
Au fost la fel de deschişi, de prietenoşi cu o „necunoscutã“ care s-a bãgat şi ea în seamã.
N-a trecut mult timp şi doi dintre ei au fãcut un gest ce a însemnat enorm pentru mine, pe care nu-l voi uita niciodatã şi ţin sã le mulţumesc.
Şi acum mã gândesc la acel lucru. Era o zi de duminicã, care puteau sã şi-o petreacã şi ei altfel şi nu sã se deplaseze la zeci de km pentru “o necunoscutã”.
Au mai existat şi alţii, pe care îi pãstrez într-un loc unde mulţi ar vrea sã ajungã, dar unul şi-a lãsat amprenta în viaţa mea şi nu o mai pot şterge(te iubesc, frãţioare).
Din pãcate o chestie, nedecisã de mine, i-a indepãrtat pe toţi, însã asta nu m-a împiedicat sã pastrez legãtura cu ei.
Azi am rãmas chiar impresionatã.
Pentru cã timpul nu mi-a permis (sesiune,antrenamente...stiţi voi) şi ei au fost ocupaţi, cam cu aceleaşi treburi nu prea am mai vorbit, dar ca niciodatã, cei pe care îi aveam la inimã m-au “deranjat” cu un buzz pe mess sau cu un simplu “ce mai faci?”. Cu unii am avut discuţii de 5 minute cu alţii de ore. Chiar îmi era dor de ei!;) Vã mulţumesc şi vã iubesc, baieti!

Fotbalul nu e doar un sport, fotbalul e viaţã! RIP Miklos Feher

Mâine, 25 ianuarie 2009, se împlinesc 5 ani de la tragica moarte a fotbalistului maghiar Miklos Feher!
La numai 24 de ani, acesta s-a stins din viaţa, pe terenul de fotbal, în timpul partidei Vitoria Guimaraes - Benfica Lisabona.
„A murit cu zâmbetul pe buze!”

Imaginile dovedesc acest lucru.

El primeşte un cartonaş galben zâmbind, se întoarce cu spatele îşi pune mâinile pe genunchi şi se prabuşeşte.

În jurul lui, coechipierii îşi pun mâinile pe cap, lacrimile nu-şi mai au stãpân.


Disperare!

Imaginea antrenorului exprima, poate cel mai bine, starea de la nivelul gazonului şi nu numai!

Cauza decesului a fost un stop cardiac potrivit investigaţiilor, dar dupã spusele prietenilor şi a medicului echipei, acesta nu avusese niciodatã probleme cardiace.În memoria lui Feher, preşedintele clubului portughez a decis ca numãrul 29 sa fie retras.

Fotbalul pentru mine are alt înţeles, de la trecerea în nefiinţã a jucãtorului!
Pentru mulţi, din pãcate, fotbalul rãmâne o afacere!